Sărbătorile de iarnă se lasă greu peste români. Tradiţia îi chinuieşte pe bieţii de ei către mimarea înălţării în bunătate şi împlinire. Dar nici o nesimţire, oricât de temeinică şi oricât de rafinată ar fi ea, nu te poate duce atât de departe de realitate. Nici o cântare de pe lumea asta nu poate îmbuna netrebniciile cu care ne petrecem. Nimic nu ne poate determina să trecem cu vederea, fie şi doar convenţional, îngrijorările care ne strepezesc existenţa. Urarea de bine pare în ziua de azi întorsătură a înjurăturii parşive. Iar efortul de a-i păcăli pe copii prin mimarea stării de bine ne schimonoseşte dureros interiorul. Pentru a mege mai departe cerşim puterea pe care n-o avem. Dar să nu disperăm. Ferească Dumnezeu de mai rău. Fiindcă, oricât vi s-ar părea de curios, există şi o astfel de perspectivă.
Realitatea sumbră, oricât de apăsătoare ar fi ea, nu-i persecută şi pe veseliţii născărilor nereuşite. Vieţaşii în nesimţire devin uneori, prin lucrarea lor în aiureală, chiar amuzanţi. Şi cum zâmbetul a devenit marfă de mare preţ, n-avem decât să acceptăm, cu îngăduinţă complice, colindul neghiobilor.
A fost gala fotbalului. Cea organizată de Dumitru Dragomir sub afişajul LPF. Foarte mulţi dintre laureaţii organului au absentat de la festin. Dar, chiar şi în absenţa acestora, se cheamă că Dragomir şi-a făcut datoria. A împărţit raţia de dude decorticate celor cu dare de satisfacţie. Observaţia că aşa e la ei, la oamenii de fotbal cotonog, ne mai odihneşte cât de cât exigenţele. Scuza nu mai are însă trecere atunci când afli că obiceiurile de fundul curţii se transferă şi în ograda pretenţioşilor criticanţi.
Săptămâna trecută s-au dat publicităţii alte liste care înghesuie laureaţi anuali ai unor instituţii media. Liste girate de această dată, după cum suntem asiguraţi de contabilii respectivelor întreprinderi, de o amplă suveranitate democratică.
