„Brazilia bate ţările europene la fotbal de multă vreme, dar să le bată în economie este un fenomen nou", a declarat directorul executiv al CEBR, Douglas McWilliams, postului de radio BBC4: „clasamentul nostru mondial arată cum harta economică se modifică, ţările din Europa pierzând locurile din fruntea clasamentului, în timp ce statele asiatice şi economiile care produc, de exemplu, alimente şi energie, urcă la vârf".
Deşi creşterea economică a statului sudamerican a scăzut de la 7,5% din produsul intern brut în 2010 la 2,9% în acest an, Brazilia a reuşit să depăşească Marea Britanie, care se luptă în continuare cu efectele negative ale crizei financiare din 2008; totodată, economia Marii Britanii este afectată şi de problemele ţărilor din zona euro.
O poveste de succes din America Latină
După cum relatează cotidianul britanic Daily Mail, „deşi Brazilia este asociată mai curând cu fotbal şi favele, statul sudamerican a început să devină unul dintre motoarele economiei globale - atât din cauza bogatelor resurse naturale cât şi datorită creşterii rapide a clasei de mijloc". Printre resursele naturale ale Braziliei se numără atât zăcăminte de aur şi argint, precum şi câmpuri de petrol aflate în largul coastei statului sudamerican. Totodată, situaţia politică stabilă face ca Brazilia să fie atrăgătoare pentru investitorii străini: „ Brazilia este o democraţie, şi aşadar este puţin probabil să aibă parte de proteste ale populaţiei civile - spre deosebire de China, unde nemulţumirea populaţiei ar putea duce la răbufniri violente în viitor", este de părere Peter Slowe, un fost consilier economic al guvernului britanic, citat de Daily Mail. Un al atu al Braziliei este creşterea exporturilor către China - care au depăşit, în ultimii ani, importurile din ţara asiatică.
Europa, în declin
Conform previziunii CEBR, în următorii zece ani sta