- Editorial - nr. 918 / 27 Decembrie, 2011 Ioan Alexandru, "poetul cu chip luminos de etern copil”, unul dintre salvatorii "destinului, innourat pentru o vreme, al poeziei romanesti”, cu neclintita credinta in Dumnezeu si in spiritualitatea romaneasca, daca s-ar mai fi aflat printre noi, la 25 Decembrie, in Ziua Sfanta de Craciun, cea a Nasterii Domnului Iisus Hristos, ar fi implinit 70 de ani. Ridicat din satucul Topa Mica, la poarta de Apuseni, chemat sa imbogateasca si sa intregeasca nestematele coroanei poetice ardelene (Cosbuc, Iosif, Goga, Blaga, Cotrus, Beniuc), el, cel iubitor de vatra si de Rohia, de Maramures si de Putna, de Voronet si de Ardeal, de poeti si de tarani, nascut la 25 Decembrie, anul 1941, cand pe frontul de Rasarit rasunau salvele tunurilor celui de-Al Doilea Razboi Mondial, a urmat clasele primare la Topa Mica si la San Mihai, invatand, apoi, in anul 1962, la Liceul "Gh. Baritiu” din Cluj. Cochetand cu teatrul, fiind unul dintre statornicii figuranti ai Teatrului National din Cluj, dorind sa devina actor, a incercat, dand examen la teatru, dar fara succes. Ca elev, publica, in 1960, primele poezii in "Tribuna”, iar mai tarziu, ca viitor student, a lucrat la revista "Amfiteatru”. In 1963 se inscrie la Facultatea de Filologie a Universitatii clujene, urmand ca, din 1964, sa plece, in urma unui conflict cu conducerea Filologiei de atunci, la Bucuresti, luandu-si licenta in anul 1968, fiind retinut asistent la Catedra de Studii Eminesciene a Universitatii din Bucuresti. Urmeaza deplasari, pentru studii si specializari, in perioada 1968-1972, ca bursier al Fundatiei Humboldt, la Freiburg, Aachen si München, ocupandu-se de filosofie si de limbi clasice (greaca si ebraica). Vizitandu-l pe Martin Heidegger, i-a dus acestuia un frumos trandafir si patru volume din "Filocalia” parintelui Dumitru Staniloaie, traduse in limba germana. Frumos surprins,