Satul e în inima Bucovinei. La intrarea lui, pe un panou uriaş, se succed necontenit afişe cu ofertele regiunii, menite stârnirii unei irezistibile atracţii turistice. Trei dintre ele, năzăriri ale autorităţilor – Consiliul Judeţean Suceava şi Ministerul Turismului – se intitulează pios „Crăciun în Bucovina”, „Paştele în Bucovina” şi „Pelerin în Bucovina”. A patra ofertă – pe vremea dictaturii, o adevărată sărbătoare a diaporamei – se cheamă „Toamnă la Voroneţ”, dar a îmbrăcat, asemenea celorlalte, chipul „festivalurilor pentru organizatori”, pretext de cheltuire a banilor publici ca între cumetri. Invitaţii – mereu aceiaşi artişti faliţi, permanent abonaţi ai chermezelor – în lipsa altor repere, recunoaşteri şi plăţi, sunt bucuroşi de pleaşca excursiei „în nordul Moldovei” şi de umplerea gratuită a pântecului, iar oficialii-gazdă, de bifarea unei noi acţiuni culturale cu decontări duble.
Diferite de aceasta, zaverele tradiţional-creştine degajă izul unui straniu amestec de evlavie, trufie şi pofte, ultimele dominând de departe atmosfera. „Produsele bucovinene”, de la afinată – o soluţie anemică de spirt alimentar şi zeamă de afine – la cârnaţi, şunci şi caltaboşi, însoţesc în post reclamele ortodoxiei pântecului şi au pretenţia unicităţii. Iar imaginea satului bucovinean, bântuit de curăţenie şi smerenie, cu oameni gospodari – măturând până şi cocinile gătiţi cu bundiţe şi cioareci imaculaţi – este egalată doar de clişeul naturii, dăruite de Cel de Sus cu ape cristaline ce, colcăind de păstrăvi, susură sub cetina unor codri seculari. De toată „panarama”, îngrijindu-se politicienii şi presa.
Mi se întâmplă să trec prin sat nu o dată, spre a urca în pădurile din preajmă. De-a lungul lui curge un pârâu în gura căruia, acum douăzeci de ani, urcau la boişte păstrăvii râului Moldova. Sălcii scorburoase îi umbreau pe atunci unda şi rădăcinile lor, asemenea