Václav Havel a fost unul dintre cei trei iniţiatori ai Cartei 77, care a pus la grea încercare regimul comunist din Cehoslovacia în a doua jumătate a anilor 1970.

Era o grupare a unor intelectuali care nu acceptau aşa numita „normalizare" a comunismului după înfrângerea „Primăverii de la Praga" din 1968 de către tancurile sovietice.

Destinderea relaţiilor dintre Est şi Vest, culminată în 1975 cu adoptarea Actului Final de la Helsinki (mai ales clauzele privind respectarea drepturilor omului), a încurajat scriitori, filosofi şi poeţi să lupte împotriva comunismului. În 1977, membrii unei formaţii rock cehoslovace sunt arestaţi, fiind consideraţi agenţi ai capitalismului, ai valorilor decadente ale Occidentului. A fost semnalul pentru cei care gândeau liber şi aveau curajul necesar să treacă la acţiuni imediate. Acest protest de solidarizare a cunoscut o replică şi în alte state central şi est-europene, inclusiv România (Paul Goma).

Între 1977 şi 1989, Havel a fost arestat de trei ori, petrecând cinci ani în închisorile comuniste. În 1989, devine liderul opoziţiei anticomuniste din ţara sa şi acceptă, după multe insistenţe, inclusiv ale adversarilor săi politici, să candideze la funcţia de Preşedinte. A fost votat de legislativ aproape în unanimitate, deşi peste 80% din membrii acestuia erau comunişti. A acceptat funcţia supremă în stat doar temporar, pentru câteva luni, exprimându-şi dorinţa să revină la scris.

Tot în urma insistenţelor, e ales Preşedinte al Cehoslovaciei de noul legislativ rezultat din alegerile libere, în 1990, şi apoi, după ianuarie 1993, urmare a divorţului civilizat dintre Praga şi Bratislava, devine Preşedinte al Republicii Cehe. Graţie lui, Cehia devine unul dintre liderii fostelor state comuniste în ceea ce priveşte decomunizarea şi promovarea reformelor democratice. Condusă de un fost disident, Cehia este şi prima ţară