Am fost și eu, în urmă cu ceva timp, entuziasmat de show-urile luate cu licență de Pro Tv, începând cu Dansez pentru tine, continuând cu Românii au talent și sfârșind, zilele astea, cu Vocea României. Și asta pentru că era ceva inedit, plus că realizarea specifică postului arăta cu mult mai bine decât la anteniști sau la orice altă televiziune. Ulterior am început să mă satur de glumele lipsite de cel mai elementar simț al umorului ale lui Ștefan Bănică, care oricum n-a mai vrut să fie junior, sau de manevrele pentru audiență făcute de proteviști la concursul de talente, câștigat de un puști, destul de talentat și el, care a oferit un imn sau mai multe pentru Pro TV, în vreme ce contracandidatul lui din finală n-avea de partea lui decât talentul pur, dublat de o voce memorabilă. Însă cireașa de pe tort a pus-o Vocea României, care încă de la început mi-a pus serioase semne de întrebare.

Și asta nu numai prin jurizarea destul de ciudată, dar mai ales prin eliminările unor voci mai mult decât promițătoare, în favoarea unor amatori ajunși accidental în fazele superioare ale concursului (sau poate nu accidental, ci pentru că organizatorii au vrut asta, cum a fost cazul lui Canaf). Finala însă a pus capac, pentru că s-a bazat pe orice altceva, numai pe vocea concurenților nu. Altfel nu se explică cum un tip cu o voce agreabilă, dar cu o carismă deosebită și cu școala vieții bine pusă la punct, a reușit să adune mai multe voturi decât niște adolescenți cu calități vocale extraordinare, Cristian și Iuliana, și decât Dragoș, care mie, și nu numai mie probabil, mi s-a părut cea mai bună voce din toată competiția. Numai că, și aici, disperarea după audiență a dus la un câștigător pe care, ulterior, Pro-ul să-l poată folosi și ca actor în propriile telenovele, sau în alte activități promoționale. Astfel, după un proces de jurizare extrem de opac, în aceeași tradiție protev