Un campion internaţional la karate, Liam O'Grady, riscă să ajungă după gratii, după ce autorităţile britanice au descoperit că acesta a abuzat sexual o minoră. În decursul a opt luni de zile, bărbatul i-ar fi trimis fetei de 13 ani nu mai puţin de 5.000 de mesaje cu un conţinut sexual explicit. Mai mult, el i-ar fi promis victimei că peste trei ani îşi va părăsi soţia pentru ea. Relaţia celor doi, profesor şi elev, a fost dată în vileag de prietenii fetei, care au alertat poliţia. Până acum, Liam O'Grady, în vârstă de 30 de ani, a apărut în presă datorită performanţelor sale sportive. Britanicul a obţinut mai multe medalii de de aur de la Campionatele Europene şi Mondiale de Karate şi era considerat un antrenor foarte bun. Potrivit Daily Mail, sute de copii, dornici să înveţe karate, au fost instruiţi de O'Grady. Cu toate acestea, scandalul sexual în care este implicat ţine prima pagină a ziarelor din Regatul Unit şi-i pune la îndoială moralitatea. Soţia inculpatului l-a susţinut chiar şi la proces. Cei doi au împreună doi copii
Până la pronunţarea sentinţei finale, inculpatul este în arest preventiv şi riscă să-şi petreacă mai mulţi ani la închisoare. După ce judecătorii l-au trimis temporar după gratii, O'Grady a fost suspendat din Federaţia de Karate din Marea Britanie, în urma unei decizii luate de o comisie disciplinară. Potrivit sursei citate, inculpatul i-ar fi spus victimei că relaţia lor, de natură exclusiv sexuală, e "ilegală numai în cazul în care e adusă la cunoştinţă legii sau părinţilor fetei." Scenele de amor între cei doi se petreceau în maşina sau în locuinţa instructorului, scrie sursa citată. Pe lângă abuzul sexual, bărbatul o "bombarda" efectiv pe minoră cu SMS-uri. Într-un mesaj, O'Grady i-ar fi scris fetei că "şi-ar petrece câteva ore în pat cu ea". În altul, bărbatul îi scria minorei despre soţia sa. "Ea este invidioasă pe tine, tu