Criza a făcut România harcea-parcea şi, în cel de-al cincilea an de apartenenţă la UE, România nu poate constata decât că este o anexă de tip bananier de la periferie a centrului. Nu este cumva un atelier de la periferie al centrului, ci doar o anexă de consum. Gradul de integrare economică a României în UE este mai slab acum decât la intrarea ţării în UE. Criza a decuplat şi mai mult decât era România de vestul Europei, cu toată dependenţa totală a României de vestul Europei. Pare, dar numai aparent este un enunţ contradictoriu! România n-a făcut parte, nu face parte şi nu se conturează deloc că va face parte din sistemul economic occidental, în ciuda apartenenţei (juridice şi oficiale) la UE!
Nu discutăm aici de interdependenţele reciproce care ar trebui să existe în cazul apartenenţei unei componente la un sistem! Nucleul de forţă al UE nici nu consideră România o parte a sistemului. Când a intrat în criză, în cea mai mare parte din cauza politicilor vestice, România a fost trimisă în braţele FMI. Care altă grjă nu a avut decât să salveze băncile străine! În rest, a gâtuit şi mai mult piaţa şi producţia, a mai forţat niscai cedări de piese strategice către capitalul străin, consolidând prin toate acestea poziţia de anexă bananieră a României.
Vorbim doar de dependenţele unilaterale ale României faţă de UE. Dependenţa este totală în plan financiar-bancar. Aceasta contrastează însă cu cea în plan economic, creând o disfuncţie organică. Comercial, România depinde de partenerii din UE în proporţie de 60%-70%. Dar această parte de dependenţă reprezintă atât de puţin în ansamblul economiei din România, încât, de pildă – aşa cum au arătat în mod semnificativ evoluţiile din 2010 –, revenirea pieţelor din vestul Europei, tradusă într-o creştere remarcabilă a exporturilor din România, n-a reuşit să oprească declinul economic în continuare al
