Fostul ministru francez Patrick Devedjian a apreciat, marţi, că Turcia "ameninţă întreaga lume" şi nu respectă drepturile omului, în contextul relaţiilor tensionate dintre Paris şi Ankara, informează AFP.
"Turcia este o ţară care ameninţă întreaga lume", a declarat Devedjian, care este de origine armeană, subliniind că Turcia este o ameninţare pentru ţări precum Israel, R.Cipru sau Grecia.
"Turcia a ameninţat şapte ţări în ultimul an: credeţi că este o abordare bună în relaţiile internaţionale?", continuat Patrick Devedjian, fost ministru al Industriilor şi acum deputat.
"În ţara noastră, cerem ca Turcia să înceteze difuzarea propagandei negaţioniste", a subliniat deputatul, referindu-se la proiectul de lege care sancţionează negarea genocidului armean.