Moş Crăciun nu le-a îndeplinit dorinţa de a fi eliberaţi primarilor, vrăjitoarelor, interlopilor, proxeneţilor şi profului \"de sex\" de la \"Jean Monnet\". Poate îi ajută Moş Gerilă. Sursa: VLAD STĂNESCUSursa: AGERPRESSursa: LIBERTATEASursa: LIBERTATEASursa: LIBERTATEASursa: LIBERTATEA
1 /.
Primarul arestat al Clujului şi-a petrecut sărbătoarea Naşterii Domnului în celula de trei pe trei metri pătraţi din arestul IPJ Cluj. Singura alinare a lui Sorin Apostu, arestat pentru luare de mită, a fost vizita familiei care i-a adus un pachet ce conţinea şi mâncare tradiţională.
Apostu a primit, în urmă cu câteva săptămâni, dreptul de a se uita la televizor. "I s-a adus un televizor de către familie şi aşa este la curent cu tot ce se spune despre el, pe la ştiri", precizează surse din cadrul Poliţiei clujene.
El a fost vizitat, ieri, de unul dintre avocaţii săi, pentru a pune la punct detaliile recursului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind cererea sa de eliberare din arest.
Născut de Crăciun, Bercea a primit tort la penitenciar
Şi Bercea Mondial, pe numele său Anghel Sandu, născut chiar pe data de 25 decembrie, a făcut Crăciunul în spatele gratiilor. Dacă în anii trecuţi Bercea organiza petreceri fastuoase, unde cântau, pe zeci de mii de euro, manelişti celebri, de data aceasta el a trebuit să se mulţumească doar cu prezenţa colegilor de celulă, de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova.
Rudele i-au adus, totuşi, tort, cu ocazia împlinirii a 43 de ani, dar şi salată boeuf şi carne de porc.
Bercea speră să fie liber de Revelion, mai ales că Tribunalul Olt a încuviinţat judecarea sa, pentru tentativă de omor, în stare de libertate. Recursul se judecă pe 28 decembrie, la Curtea de Apel Craiova.
Vrăjitoarele, profu’ de sex, proxenetul şi edilii ilfoveni