Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum va merge economia în 2012

Publicat in Adevarul, marți 27 decembrie 2011 ·

Sectorul de stat va fi motorul investiţiilor, companiile private vor duce greul. Toate prognozele, oficiale sau nu, prevăd o creştere economică de cel puţin 1,5%-2% în 2012 faţă de 2011.

Când întrebi, însă, din ce va veni această creştere, răspunsurile indică investiţiile publice drept principală sursă şi agricultura ca potenţial factor de frânare. Industria va trebui să-şi găsească noi nişe de piaţă, în condiţiile în care exporturile către ţările UE ar putea scădea pe fondul crizei euro, iar construcţiile şi piaţa imobiliară sunt legate ombilical de reluarea creditării. Doar în sectorul de servicii s-ar mai putea găsi surse de dezvoltare, având în vedere decalajele tehnologice care încă mai persistă în România.

Pe scurt, statul este aşteptat să demareze investiţii cu impact în economie, astfel încât sectoarele „gripate" să mai ia un balon de oxigen, în timp ce companiile private vor fi nevoite să ducă greul relansării, dacă nu cumva al revenirii în recesiune. Vă prezentăm, în continuare, câteva repere macroeconomice referitoare la anul viitor, desprinse din prognozele enunţate de oficialităţi, lideri ai mediului de afaceri sau întreprinzători în ultima perioadă.

PUNCTE TARI

Principalul avantaj al României este, de departe, stabilitatea macroeconomică (obţinută cu un preţ cam mare, spun unii) pe baza căreia măcar ştim că nu va fi mai rău dacă nu neapărat că va fi mai bine, şi încrederea investitorilor străini care ar prinde ceva mai mult curaj să (re)vină în ţara noastră.

Un alt avantaj, invocat adesea de oamenii de afaceri străini sau români este potenţialul încă nefructificat al diverselor pieţe. De la agricultură la tehnologie, de la infrastructură la informatică şi telecomunicaţii - aproape toate sectoarele sunt încă subdezvoltate faţă de adevăratul nivel posibil, şi acesta e un argument destul de solid pentru investitori.

PUNC

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 12 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 8 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 5 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 4 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

27°
mar.

24°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°