• Peste 31 milioane de euro au fost platite anul acesta fermierilor, primariilor si intreprinderilor din Iasi, bani proveniti din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) • Cele mai multe solicitari au fost ale detinatorilor de ferme de semi-subzistenta, iar cele mai mari investitii pentru care s-au depus cereri de plata s-au inregistrat in cadrul masurilor de renovare si dezvoltare a satelor • La nivelul intregii tari au fost platite, pana pe data de 8 decembrie, 2,93 miliarde de euro pe asemenea investitii, ceea ce indica un grad de absorbtie de peste 30,1 la suta al fondurilor europene
In 2011, peste 31 de milioane de euro au fost acordate in judetul Iasi din fondurile nerambursabile pentru dezvoltare rurala ale Uniunii Europene. Spre deosebire de anii trecuti, in 2011, administratiile locale din Iasi au solicitat mai multe fonduri pentru investitii pe diferite masuri de sprijin derulate de Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP). Primarii comunelor din Iasi au avut la dispozitie, in cadrul calendarului Programului National pentru Dezvoltare Rurala (PNDR) 2011, sesiuni de depunere a cererilor pentru amenajarea si modernizarea drumurilor de acces la exploatatiile agricole, refacerea infrastructurii rutiere afectate de inundatiile din 2010, lucrari de refacere si modernizare a infrastructurii de prevenire si de protectie impotriva inundatiilor si imbunatatirea serviciilor turistice. Pentru realizarea acestor investitii, administratiile locale au solicitat in 2011 fonduri de pana la 1,5 milioane de euro pe proiect.
Investitiile cel mai putin finantate de Uniunea Europeana au fost cele din domeniul turistic. Conform statisticii APDRP, in cele 6 judete ale regiunii Nord-Est au fost inregistrate in tot anul 2011 numai 46 de cereri pe Masura 313 a PNDR - "Incurajarea activitatilor turi