Părinții și bunicii erau în sufragerie - sub altă „ploaie de gloanțe”. Deși au trecut prin grele încercări de sănătate, umilințe din partea ”nașilor de tren” care îi luau la mișto când prezentau carnetul de revoluționari, iar drepturile și le-au primit doar pe jumătate, acum privesc senini înapoi și nu dau vina pe nimeni.

1 /.

Doi frați, de cinci și 11 ani, au fost împușcați pe 23 decembrie 1989. Se jucau în casă, împreună cu ceilalți doi frați ai săi. Acum locuiesc în același apartament în care au fost împușcați, iar urmele gloanțelor încă se văd pe zidurile din afara imobilului. În camera în care au fost împușcați copiii doarme mama lor. Iar când văd militarii de vizavi, din unitatea care s-a tras asupra lor la Revoluție, potrivit raportului întocmit de procurorii, nu simt ură.

”Eu am fost împușcat o dată, fratele meu de două ori”

Constantin Barbu a fost împușcat odată în mână, iar fratele lui, Alexandru, de două ori în abdomen. ”Aveam cinci ani. Îmi aduc aminte că eram cu frații mei în cameră și ne jucam. Nu mi-am dat seama ce se întâmplă. Am simțit că mă arde mâna și am văzut-o pe mama, că a început să urle și m-a luat în brațe. A alergat cu mine pe scări. I-a rugat pe vecini să sune la ambulanță, noi nu aveam telefon. Pe fratele meu nu l-au văzut decât după, pentru că șchiopata și nu plângea, deși a fost împușcat de două ori”, a povestit, pentru EVZ, Constantin.

Nicolae Dide trimitea împușcații la recuperare în străinătate

După ce au ajuns la Spitalul Grivița, aici a rămas Alexandru, iar pe Constantin l-au trimis la Grigore Alexandrescu, unde i s-a montat o tijă, dar corpul nu a suportat-o. Aceasta a fost scoasă, apoi a plecat împreună cu mama lui în străinătate, ca să se trateze. ”Am avut noroc cu Nicolae Dide. Era la un birou, în 1990, și îi repartiza în străinătate pe cei care aveau nevoie de tratament. M-a întrebat și pe mine și