După marea sărbătoare a Naşterii Domnului, creştin-ortodocşii îl prăznuiesc la 27 decembrie pe Sf. Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, cel dintâi creştin condamnat la moarte de autorităţile iudaice din Ierusalim. După Pogorârea Duhului Sfânt asupra Sfinţilor Apostoli, aceştia au fost binecuvântaţi cu puteri şi daruri pentru misiunea lor în lume. Aşadar, în ziua Cinzecimii (Pogorârea Sfântului Duh) a luat fiinţă din punct de vedere istoric biserica noastră creştină, apostolică. În jur de 3.000 de oameni au ales dreapta credinţă încă din prima zi, apoi cuvântul cald şi puternic al apostolilor care mărturiseau învierea lui Hristos a crescut tot mai mult, de aceea, la propunerea lor, au fost aleşi şapte bărbaţi „plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune”, care ţineau slujbele religioase, predicau cuvântul Evangheliei, botezau, supravegheau buna orânduială la mesele comune. Diacon înseamnă slujitor, iar rolul slujirii în Biserica de început depăşea cu mult rolul pe care îl au diaconii astăzi.
La propunerea Sfinţilor Apostoli, în fruntea celor şapte diaconi a fost ales Sfântul Ştefan, numit arhidiacon, adică primul dintre diaconi. Iudeu de neam, Sf. Ştefan era bun la suflet, un gânditor adânc şi vorbitor îndemânatic, iar ceea ce rostea prin cuvânt îndeplinea prin faptă. Slujea cu evlavie, mai ales că a fost ucenic al Mântuitorului Iisus Hristos, fiind martor al Învierii Domnului, al Înălţării Sale la cer şi al Pogorârii Duhului Sfânt. Fariseii şi conducătorii poporului evreu nu-l priveau bine şi „le părea rău că învăţa poporul şi vestea întru Iisus învierea morţilor”. (Faptele Apostolilor IV, 1-2).
La scurt vreme după ce a fost aşezat în slujba de arhidiacon, Sf. Ştefan, apărând dreapta credinţă, i-a înfruntat pe cei care spuneau despre Mântuitorul Hristos că este prooroc sau înşelător, fiind acuzat pe nedrept de blasfemie contra lui Moise şi
