China a pus în funcţiune, marţi, propriul său serviciu global de navigaţie şi poziţionare prin satelit (GPS) – ‘Beidou’ – care acoperă teritoriul naţional şi zonele învecinate, transmite Xinhua, preluată de Agerpres.
În 2012, vor mai fi lansaţi încă şase sateliţi pentru a îmbunătăţi sistemul Beidou şi pentru a extinde zona de servicii pe regiunea Asia-Pacific, a declarat, la o conferinţă de presă, directorul biroului de management al sistemului chinez de navigaţie prin satelit, Ran Chengqi. Până în prezent, China a lansat 10 sateliţi pentru reţeaua Beidou, cel mai recent – la începutul acestei luni. În final vor fi 35 de sateliţi.
China a început construirea sistemului Beidou în anul 2000, având ca obiectiv eliminarea dependenţei de sistemul american GPS şi crearea propriului său sistem global de poziţionare până în anul 2020. Potrivit lui Ran Chengqi, Beidou este compatibil şi interoperabil cu toate marile sisteme globale de sateliţi pentru navigaţie. Beidou va asigura clienţilor civili, în mod gratuit, o acurateţe a poziţionării de circa 10 metri, aproape dublă faţă de cei 5-6 metri ai sistemului american GPS.
În comparaţie cu Galileo – sistemul european de poziţionare prin satelit care a costat peste trei miliarde de euro, costul reţelei chineze ar putea fi şi de trei ori mai mic. China este una dintre puţinele ţări din lume care dispune de tehnologia şi capacitatea de a plasa sateliţi în Cosmos. Sistemul Beidou va fi un rival serios pentru GPS-ul dezvoltat de americani, cel european şi cel al ruşilor.
China a pus în funcţiune, marţi, propriul său serviciu global de navigaţie şi poziţionare prin satelit (GPS) – ‘Beidou’ – care acoperă teritoriul naţional şi zonele învecinate, transmite Xinhua, preluată de Agerpres.
În 2012, vor mai fi lansaţi încă şase sateliţi pentru a îmbunătăţi sistemul Beidou şi pentru a extinde zona