Actorul Costel Caşcaval este unul dintre zecile de mii de copii care şi-au petrecut primii ani de viaţă într-un orfelinat comunist. După moartea părinţilor săi, el a fost abandonat de rude într-o astfel de instituţie. Costel îşi aminteşte şi azi cum îşi petrecea sărbătorile când era mic.

„Orfelinatul unde am crescut eu era la Târgu Ocna, la doi paşi de Slănic Moldova şi la trei paşi de Oneşti, de unde şi-a început Nadia Comăneci flick-flack-urile care au făcut-o faimoasa în toată lumea. Sigur că, fiind în plin comunism, nu se găsise nimeni care să ne vorbească de adevărata semnificaţie a Crăciunului. Nici un preot nu avea voie să treacă pragul orfelinatului ca să ne vorbească de Naşterea Domnului. Nu conştientizam că e Crăciunul sau Anul Nou, nu ştiam ce e aceea o sărbătoare, dar cumva, instinctiv, simţeam că în lume se întâmplă ceva deosebit. Vedeam copiii din oraş mai frumos îmbrăcaţi, oamenii umblau de colo-colo cu cadouri în mâini, iar doamne dichisite de la comitetul de femei al oraşului ne vizitau, ne mângâiau pe creştetul tuns chilug şi ne dădeau câte o bombonică. Miroseau frumos, a mămici".

Moş Gerilă şi orfanii

Costel îşi mai aminteşte că cei două sute de copii raşi în cap din orfelinat îl aşteptau cu înfrigurare pe Moş Gerilă. „Făceam lanţuri din hârtie creponată, steluţe din hârtie, iar pentru noi, coifuri. Împodobeam bradul şi, aşezaţi cuminţi în sala de mese, îl aşteptam pe Moş Gerilă, căci Moş Crăciun nu avea „viză de intrare" în orfelinat. Nu ştiam colinde, că nu avea cine să se înveţe, dar pregăteam noi între noi „Pluguşorul". Numai că nu aveam unde să „plugărim" căci tovarăşul director nu ne lăsa să ieşim din orfelinat ca să mergem de nebuni din casă-n casă. S-a întâmplat în câte un an să sărim gardul ca să mergem cu „Pluguşorul" gândindu-ne că, la întoarcere, cum ne va fi norocul, dacă era de serviciu un educator mai cu fr