Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Câinii“ îşi deschid academie la Oneşti

Publicat in Adevarul, miercuri 28 decembrie 2011 ·

Dinamoviştii vor inaugura în ianuarie un Centru de Copii şi Juniori în oraşul moldav, iar antrenamentele vor copia exact stilul echipei lui Ciobotariu.

Roş-albii investesc în viitor. După ce baza de pregătire din „Ştefan cel Mare" a lansat fotbalişti ca Marica, Niculae sau Ştefan Radu, acum se va da startul unui proiect care să acopere toată Moldova şi care să „scoată" noile generaţii ale roş-albilor.

Activitatea academiei va fi coordonată de Ioan Sdrobiş, cel care este şi scouter pentru bucureşteni şi care a descoperit mulţi jucători importanţi, printre care şi Cristi Chivu. „Vom face mai multe selecţii şi cei mai buni vor veni la academia noastră. Ne adresăm celor de la 14 ani în sus, dar, dacă, spre exemplu, un puşti care are doar 12 e foarte talentat, atunci va rămâne", a spus Sdrobiş.

„Scopul este ca în fiecare an să promovăm doi - trei fotbalişti şi de aceea, la academie, vom urma exact modelul echipei mari a lui Dinamo, ca antrenamente şi inclusiv ca sistem de joc. Aici, copiii se vor antrena, învăţa, mânca şi, bineînţeles, vor fi cazaţi. Proiectul e în colaborare cu autorităţile din Oneşti, care ne pun la dispoziţie baza, cantine şi un complex hotelier", a explicat „Părintele".

Dinamoviştii au modernizat tot centrul de pregătire pe cheltuială proprie, iar din sezonul următor la Oneşti va activa şi Dinamo III, echipă ce va evolua în liga a patra, dar cu obiectiv, promovarea în al treilea eşalon.

Grupa 1995, turneu în Italia

Dinamoviştii de la grupa 1995 a Centrului de Copii şi Juniori vor participa în perioada 3 - 7 ianurie 2012 la Turneul Internaţional de la Perugia, unde vor înfrunta echipele similare ale cluburilor Napoli, Genoa şi Perugia. „Câinii" vor juca în grupa B, în timp ce în cealaltă urnă se vor întâlni AS Roma, Fiorentina, Udinese şi Paok Salonic.

"Vom face mai multe selecţii. Ai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum 44 minute
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 2 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum 13 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Cutremur puternic și alertă de tsunami în Alaska!

Ziua Constanta acum 35 minute
Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autoritățile activând alerta de tsunami. Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorită

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum o ora
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Vremea

București
acum

23°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

22°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°