Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de câini, masacraţi pe malul Jiului

Publicat in Impact in Gorj, miercuri 28 decembrie 2011 ·

Descoperire macabră pe malul Jiului. Un pescar a dat peste cadavrele a zeci de câini, care zăceau pe malul Jiului. Alături se aflau şi mai multe resturi provenite cel mai probabil de la animale sacrificate. Nimeni nu ştie cum au ajuns acolo animalele moarte. Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj au prelevat probe, urmând să anunţe cauza morţii animalelor.

Pescarul, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani venise la pescuit spre seară, dar i-a pierit cheful când a dat peste zecile de câini morţi care erau împrăştiaţi peste tot. În albia râului mai puteau fi văzute şi resturi de animale sacrificate. Nimeni nu ştie cum şi mai ales când au ajuns cadavrele animalelor în acel loc. „Am văzut că sunt cadavre de câini. Erau multe şi am anunţat să vină să le vadă, că nu e posibil aşa ceva”, spune pescarul şocat de imaginea de coşmar peste care a dat pe malul Jiului. La faţa locului au ajuns poliţiştii locali. Aceştia nu au putut decât să anunţe mai departe şi să aştepte până dimineaţa când serviciile specializate de ecarisaj vor ridica animalele moarte. „Am anunţat pe cei în drept să vină să preleveze probe pentru a stabili din ce cauză au murit aceşti câini. Am chemat şi angajaţii de la ecarisaj să cureţe zona”, spunea Ion Tudor, şeful Poliţiei Locale Târgu-Jiu. Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare au prelevat probe, urmând a anunţa cauza morţii animalelor. „Excludem varianta morţii prin împuşcare pentru că nu am găsit nici un indiciu care să ne conducă la concluzia că au fost ucişi prin împuşcare. Nu am găsit nici o alică şi nici o urmă a alicelor. Mergem, însă, pe varianta otrăvirii, dar ca să avem un rezultat exact trebuie să mai aşteptăm câteva zile până când vor fi finalizate analizele toxicologice. Ce ne-a uimit pe noi este faptul că aceşti câini aveau foarte puţin conţinut în stomac, acest lucru însemnând

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 13 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 5 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 9 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 4 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 10 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 12 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 10 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Vremea

București
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-6°
mie.

-6°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-9°
mie.

-9°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-6°
mie.

-6°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°