- Social - nr. 919 / 28 Decembrie, 2011 Va oferim spre lectura si invatatura o frumoasa poveste, pastrata din vechime si depanata pe viu grai, de fiecare data, atunci cand cinstim SOBORUL SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL. Si nu oriunde. Ci intr-o veche si pitoreasca asezare de munte. In Talmacelul inceputului lin al urcusului spre inalta Marginime a Sibiului, acolo unde vineri, 6 ianuarie, ne vom putea "hodini” pasii obositi de atata umblatura de sarbatorile crestinesti ale iernii. Pentru ca am fost cu colindul de Craciun si de Anul Nou, dar si la "Intalnirea Junilor” de la Saliste, din a patra zi a Craciunului. Sositi in acest frumos sat cu ulitele lungi, dar inguste si intortocheate, urcate pe vai si pe paraie, vom putea deslusi, cu mintea si cu sufletul, povestea unei mandrete de biserici, reprezentand, ca podoaba picturala si arhitecturala, un unicat intre lacasurile satesti de rugaciune ale romanilor ardeleni, zidirea ei incheindu-se in anul 1777. De-a lungul streasinei acestei vechi biserici stau insirate chipurile pictate ale tuturor sfintilor. In altarul ei au slujit mai bine de 100 de ani, rand pe rand, generatii intregi de preoti ai familiei purtatoare a numelui de Roman. De Sfantul Ioan Botezatorul in stranele bisericii se vor aseza, alaturi de cei mai in varsta si cuminti oameni ai satului, acei oameni cu numele de Ion, Ioan, Ionel, Ioana, Ionica, Ionela si Oana. Fie ca sunt prunci, ori copii-scolari, tineri feciori si fete, sau batrani. Asa ca vineri, pe la orele amiezii, la terminarea Sfintei Liturghii, purtatorii acestor nume vor fi condusi, de alaiul satului, in acel zavoi de pe malul stang al raului Talmacel, in care, cu o zi mai devreme, de Boboteaza, s-a savarsit Sfintirea Apei celei Mari. Fiecare va fi gratulat de ziua numelui sau, iar apoi "udat” in apa limpede si rece a vaii de munte. Inca se mai pastreaza obiceiul ca mai intai sa fie "udati” preotul