Nici vorbă de recomandările gurului indigen cu nume greu de pronunţat, care semnează uneori „Menci“, sau de campania naţională de protejare a consecinţelor exceselor culinare din aceste zile. Nu prea se mai respectă nicio regulă, decembrie fiind o lună în care peste tot miroase a sărbătoare şi au devenit „bio“ chiar şi minunatele cadouri ale sfârşitului de an. În ceea ce mă priveşte, deşi visez la mâncărurile � Publicitate ��ca la mama acasă“, am fost influenţat serios de o polemică izbucnită în Marea Britanie, unde comitetul de ştiinţă şi tehnologie al Camerei Lorzilor a criticat industria agroalimentară pentru lipsa sa de transparenţă privind utilizarea nanotehnologiilor. În treacăt fie spus, acestea reprezintă peste tot, adică şi la noi, un subiect care asigură existenţa a numeroşi cercetători, mai mari sau mai mici. În raportul său Nanotechnologies and Food, comitetul sugerează că orice produs rezultat din aceste tehnici ar trebui să fie semnalat pe o listă deschisă publicului sau direct pe ambalaje. De asemenea, în Franţa a fost deschisă o dezbatere naţională asupra nanotehnologiilor, din octombrie 2009 până în februarie 2010, îndeosebi asupra aplicaţiilor lor în alimentaţie. În general, polemica de acest tip se afundă în discuţii sterile între tehnofobi şi tehnofili. Desigur, e amuzant că lorzii din perfidul Albion se află pe aceeaşi poziţie cu rafinaţii francezi în materie de alimentaţie nanotehnologică, când se ştie că diferenţele dintre bucătăriile celor două mari state sunt catastrofale, deşi eu mărturisesc că agreez breakfastul englezesc, fish & chips şi chiar diversele supe. În acest moment se mai pune, vorba ceea, o problemă: Marea Britanie vrea să abandoneze comunitatea europeană, pe când francezii ţin trena importantei doamne Angela Merckel. (...)

Nici vorbă de recomandările gurului indigen cu nume greu de pronunţat, care semnează