* foarte puţine persoane au acuzat probleme digestive sau intoxicaţie cu alcool în perioada Crăciunului * numărul solicitărilor la Ambulanţă în perioada sărbătorilor s-a înscris în limita obişnuită * la Urgenţe s-au adresat mai ales bolnavi cronici care şi-au întrerupt, din motive diverse, tratamentul
Anul acesta, de Crăciun, brăilenii au fost, se pare, fie mai cumpătaţi, fie mai afectaţi de criză decât în alţi ani, deoarece nu au mai luat cu asalt Urgenţele şi nici nu au mai înroşit firul telefoanelor de la Salvare, acuzând diverse probleme digestive produse de îmbuibarea cu mâncare ori intoxicaţii cu băuturi alcoolice. În schimb, pe primele locuri în rândul afecţiunilor cu care au ajuns brăilenii la medici în aceste zile se află bolile cronice, cardiace, pulmonare şi neurologice, ce s-au acutizat, cel mai probabil din lipsa tratamentului prescris. Dacă la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Brăila, Crăciunul s-a înscris în limitele unei zile obişnuite din punct de vedere al numărului de solicitări, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) de la Spitalul Judeţean, prezentările pacienţilor au depăşit, totuşi, parametrii normali, însă nu din cauza excesului alimentar.
Serviciul de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Brăila a înregistrat în ziua de 24 decembrie de aproape 130 de apeluri, iar a doua zi 100 de solicitări, printre care şi o tentativă de suicid. Potrivit informării SAJ, sâmbătă au fost doar 5 pacienţi care au acuzat colică biliară şi 14 cu colică abdominală. De asemenea, au mai fost opt solicitări din loc public şi 3 naşteri. Duminică, au fost trei solicitări din loc public, trei naşteri, 4 bolnavi cu colică biliară şi numai doi care au acuzat colică abdominală. Şi luni s-au înregistrat şapte solicitări din loc public, două naşteri, trei cazuri de colică biliară şi şapte de colică abdominală. "Solicitările, ca şi număr, s-au încadrat în parame