Primăria Craiova a deschis licitaţia pentru dirigenţia de şantier a proiectelor privind construirea pasajului subteran din centrul oraşului şi reabilitarea celor şase străzi. Anunţurile de participare au fost publicate ieri, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.
Două dintre proiectele importante privind infrastructura urbană a Craiovei, aflate în derulare prin contracte cu finanţare nerambursabilă, au mai făcut un pas, chiar dacă tot la nivel de documentaţie. Primăria a publicat ieri, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), două anunţuri de participare privind pasajul subteran şi reabilitarea străzilor Amaradia, Olteniei, Tineretului, Toamnei, Pelendava şi Brestei (tronsonul dintre intersecţiile cu Pelendava şi Râului). Pentru ambele proiecte, ale căror contracte de finanţare s-au semnat pe 9 septembrie 2011, se caută diriginte de şantier, termenul limită de primire a ofertelor fiind jumătatea lunii ianuarie. Pentru lucrările de execuţie la cele două proiecte, licitaţia este în derulare, ea aflându-se în faza de evaluare a ofertelor depuse.
Şase luni în loc de 18?
Proiectul privind „Construirea unui pasaj subteran în vederea descongestionării traficului rutier din Zona Metropolitană Craiova - realizare pasaj denivelat subteran pe sub intersecţia străzii Arieş cu A. I. Cuza şi respectiv cu strada Împăratul Traian în vederea preluării traficului auto pe bulevardul Carol I - strada Arieş“ are ca termen de execuţie 18 luni de la data atribuirii contractului, însă primarul Antonie Solomon crede că el se poate realiza şi în şase luni „dacă se va lucra cum trebuie“.
Dirigenţia de şantier pe parcursul derulării lucrărilor de execuție la acest proiect este evaluată de primărie la 439.277 de lei, fără TVA, ofertele urmând să se deschidă pe 19 ianuarie, când este şi ultima zi de depunere. Tipul procedurii este licitaţie d