Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marian Lupu nu mai candidează la Preşedinţie

Publicat in Adevarul, miercuri 28 decembrie 2011 ·

Liderul democrat a anunţat, în această dimineaţă, că nu se va înscrie în cursa repetată pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Asta după ce a candidat de trei ori și nu a reușit niciodată să adune numărul suficient de voturi în Parlament.

UPDATE 14.00 Și Vlad Filat, premierul liberal-democrat, a aflat din presă despre decizia lui Marian Lupu, care urma să fie discutată mai întâi în Alianță. „Candidaţi la Preşedinţie, slavă Domnului, sunt suficienţi în Moldova, care întrunesc condiţiile şi calităţile necesare pentru a deveni şef al statului. A venit momentul să ne concentrăm asupra formulei de vot", a declarat Filat.

UPDATE 11.30 Liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, a fost surprins de retragerea lui Marian Lupu. „Noi deja nu mai credeam că el va conștientiza că nu-l acceptă nimeni la funcția de președinte, inclusiv colegii din Alianță. Vedeți de cât timp a avut nevoie!", a remarcat Voronin. El nu exclude că alianța de guvernare pregătește o capcană. Conform scenariului, AIE nu va înainta niciun candidat pentru scrutinul din 15 ianuarie, care va fi în acest caz declarat nevalabil și alegerea președintelui va fi din nou amânată, iar anticipatele parlamentare vor fi tergiversate până la toamnă. Pentru a evita acest lucru, PCRM ar putea să înainteze propriul candidat la Președinție.

UPDATE 11.20 Analistul politic Viorel Cibotaru spune că decizia lui Marian Lupu este una logică și calculată. Expertul crede că potențialul candidat trebuie să aibă suficientă pregătire pentru a fi un „arbitru politic“. „Trebuie să fie un foarte bun expert într-un anumit domeniu, dar totodată trebuie să aibă abilităţi în domenii cât mai multe posibile - politică, jurisprudenţă, administraţie, limbi străine", spune Cibotaru.

UPDATE 11.05 Gestul liderului democrat l-a luat prin suprindere pe colegul său de coaliție, liberalul Mihai Ghimpu. „E o decizie care

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum o ora
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Îmbrânceli cu jandarmii la protestul susținătorilor lui Calin Georgescu din Piața Victoriei. Asupra unui bărbat a fost găsit un cuțit

Adevarul acum o ora
Au apărut primele tensiuni la protestul „Ieșiți din casă, dacă vă pasă”, organizat duminică în fața Guvernului. Unii participanți au blocat carosabilul, s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar asupra unui bărbat a fost găsit un cuțit.

Video „Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit după 20 de ani. A stat în comă în urma unui accident rutier

Adevarul acum 4 ore
„Prințul adormit” Al-Waleed bin Khalid Al-Saud din Arabia Saudită, care a petrecut mai bine de două decenii în comă după un accident de mașină petrecut la Londra, a murit la vârsta de 36 de ani, scrie duminică, 20 iulie, The New York Post.

SUA construieşte tabere de corturi pentru migranţi, după o finanţare de 45 de miliarde de dolari

News.ro acum 39 minute
Agenţia pentru Imigraţie şi Vamă a SUA (ICE) se grăbeşte să ridice tabere de corturi pentru migranţi la nivel naţional, după ce a primit o finanţare suplimentară de 45 de miliarde de dolari, scopul fiind extinderea capacităţii de detenţie de la 40.0

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 2 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 4 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum o ora
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 3 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Vremea

București
acum

31°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/34°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/29°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°