Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daca e prea liniste, e semn de furtuna?

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 28 decembrie 2011 ·

Sarbatorile au trecut in tihna. Si anul pare sa se incheie la fel, dar incepe altul. Sa fie calmul Sarbatorilor linistea dinaintea furtunii? Ori, poate, lipsa zapezii si frigul patrunzator au fost motivele hotaritoare care i-au tinut pe multi romani acasa? Despre alte lipsuri, dupa un an in care salariul mediu a stagnat in statistici, mai bine nu aducem vorba. Deja noul an vine incarcat cu alte taxe (coplata in Sanatate, de exemplu). De "afara" se aud insa o multime de lucruri rele, unele chiar mai ingrijoratoare decit imbatosarea Olandei contra primirii Romaniei in acordul Schengen sau noianul de infractiuni comise constant de unii conationali, care ne-au urcat pe locuri fruntase in clasamentele negative din Uniune. O Uniune a carei birocratie (functionala, totusi!) este deseori acuzata de intirzierea luarii sau aplicarii unor decizii. Cum ar fi cele menite sa ajute statele slabe din zona euro. Consultarile conducatorilor statelor dureaza, de obicei, iar momente precum Sarbatorile de iarna le blocheaza cu totul. Ne putem aminti ca dupa alegerile parlamentare din Republica Moldova din primavara lui 2009, cind mii de oameni au iesit in strada sa conteste rezultatele, o declaratie din partea UE vizavi de situatia exploziva creata intr-un stat cu care are granita comuna s-a lasat asteptata zile in sir. De data asta, cineva acolo, sus, tocmai si-a pierdut rabdarea si atrage atentia ca economia mondiala se afla intr-o situatie periculoasa. Christine Lagarde, directorul general al FMI, sustine ca zona euro atrage restul tarilor de pe glob intr-o criza economica si financiara si ca tulburari sociale risca sa se produca. Mai mult, ea le reproseaza lui Nicolas Sarkozy si Angelei Merkel, ca si omologilor lor, ca au purtat discutii insuficiente pentru a stopa criza. Ar fi folositor pentru europeni sa vorbeasca pe o singura voce si sa anunte un plan si un calendar simplu si deta

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 5 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum o ora
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 5 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°