Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SERGIU NICOLAESCU, despre acuzaţia că şi-a pârât colegii la Ceauşescu: \"Scrieţi ce vreţi, nu-mi aduc aminte. Mă mir că am putut să scriu asta\"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 28 decembrie 2011 · ·

EXCLUSIV. \"EVZ\" a prezentat, ieri, scrisoarea prin care acesta se cerea la Ceauşescu. Azi redăm varianta sa. Sursa: CODRIN PRISECARU

După descoperirea scrisorii şi interviul luat regizorului Alexa Visarion, reporterii EVZ au avut o întrevedere cu Sergiu Nicolaescu. La început, cineastul a recunoscut că scrisoarea, ca şi semnătura, îi aparţin. A început să-şi amintească inclusiv momentul legat de cererea pentru autofinanţare a cinematografiei. Apoi, pe măsură ce discuţia a avansat la cazurile de antipatriotism, nu şi-a amintit de cerere şi a explicat că el credea că e vorba de o altă scrisoare adresată de el lui Ceauşescu, referitor la o casă în Primăverii.

După aceea, Nicolaescu s-a îndoit de "adevărul" cererii îndosariate la Arhive, iar, după interviu, a revenit cu precizări cum că a doua parte a scrisorii nu i-ar aparţine. A declarat şi că antipatriotismul menţionat în document "sună a turnătorie".

Evenimentul zilei: Vă amintiţi de scrisoarea aceasta?

Sergiu Nicolaescu: Păi, e clar (recunoscându-şi semnătura – n.r.). Asta e trimisă prin 1970 şi...

E îndosariată în 1981, la Arhive...

Astea erau filme pe care voiam să le fac – cele menţionate în scrisoare, "Wilhelm Cuceritorul" şi "Sobibor" - n.r. - "Wilhelm Cuceritorul" l-am făcut, "Sobibor" n-a mai fost făcut.

Aţi fost primit în această audienţă pe care o cereaţi?

N-am primit niciun răspuns. Era inutil să încerci să vorbeşti cu el (cu Nicolae Ceauşescu – n.r.). "Wilhelm Cuceritorul" l-am făcut în ’70 şi ceva... Orice film pe care îl făceam avea o anumită greutate. Deşi unii spun că eram un favorit al familiei Ceauşescu, îşi bat gura de pomană. Tot ceea ce am făcut în viaţă a avut întotdeauna un scop şi până la urmă s-a întâmplat în 1989.

Ce voiaţi să spuneţi în scrisoare cu o cinematografie care să se autofinanţeze? @N_

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 3 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 36 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Dezastru pentru armata lui Zelenski. Ucraina a pierdut aproape 50% din Kursk

Ziare.com acum 9 minute
Volodimir Zelenski primește lovitură după lovitură. Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk, pe care l-a cucerit în august. Informația a fost transmisă de o sursă militară ucraineană de rang înalt, citată de The Guardian.

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum o ora
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 20 minute
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 2 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 6 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°