La sfârşitul lunii trecute, Dinamo a primit o ofertă pentru Marius Niculae. Jeju United, din Coreea de Sud, oferea 800 de mii de dolari. Acţionarii nu au luat-o însă în calcul, chiar dacă fotbalistul ar fi câştigat două milioane de dolari pentru un contract valabil pe trei sezoane.
Dinamo nu vrea să se despartă de principalul marcator al său. Marius Niculae, care a reuşit 14 goluri în acest sezon al Ligii 1, este dorit cu insistenţă de Jeju United, formaţie care a terminat campionatul Coreei de Sud pe locul 9. Astăzi, asiaticii aşteaptă ultimul răspuns din partea roş-albilor, însă acesta pare să fie negativ, Nicolae Badea şi Liviu Ciobotariu fiind decişi să nu-l lase pe "Săgeată" în Coreea de Sud. Oferta, în valoare de 800 de mii de dolari, este valabilă de pe data de 22 noiembrie, însă nu a fost luată în seamă de români, mai ales că aceştia au transmis că nu negociază fără un preţ de pornire de un milion de dolari.
"Săgeată" rămâne, dar vrea prelungirea
Chiar dacă salariul oferit de Jeju United este ademenitor, respectiv două milioane de dolari pentru trei sezoane plus bonusuri care pot ajunge chiar şi la 600 de mii de dolari, atacantul nu este decis să plece. Totuşi, Niculae vrea să-şi prelungească contractul cu Dinamo, actuala înţelegere fiind scadentă în iarna lui 2012. Anul trecut, "Săgeată" a acceptat diminuarea contractului său, iar acum, după ce i s-a născut fetiţa, golgeterul ar vrea să revină la salariul iniţial, de 280 de mii de euro.
Am primit o ofertă de la Jeju United pentru Niculae, dar Dinamo nu a dat niciun răspuns. Acum un an se rugau de Niculae să renunţe la jumătate din salariu, iar acum se opun transferului
Traian Gherghişan, impresar
200 de mii de euro pe an câştigă Marius Niculae în prezent la Dinamo
15 goluri a marcat Niculae pentru Dinamo în acest sezon în toate competiţiile
La sfârşitul l