Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce trebuie Romania sa conduca Europa (Opinii)

Publicat in Ziare.com, miercuri 28 decembrie 2011 ·

Primo - pentru ca aici lucreaza cel mai bun ministru de Finante al Europei. Secondo - pentru ca, desi nici presedintele, nici Guvernul si nici BNR nu si-au propus sa scoata tara din criza, Romania este astazi mandria Europei.

Cel putin a celor care nu stiu cum sa invinga criza altfel decat prin taieri, concedieri, reduceri de salarii si cresteri de taxe si impozite.

Terzo - presedintele i-ar putea invata si pe magistratii europeni sa judece dupa buget, iar pe procurori sa nu se atinga de dosare decat atunci cand sunt siguri ca povestea se va incheia cu o condamnare.

Oh, dar nici macar nu ne-am opri aici. Cate altele nu am mai avea sa-i invatam pe intarziatii aia din vest. Emil Boc, premierul care nu a participat niciodata la vreo intalnire cu omologii sai europeni, ar putea sa predea lectia despre austeritate ca unica solutie la orice fel de criza.

Presedintele ar preda cursul despre tehnica si practica "reevaluarii" a orice e nevoie, ministrul Educatiei i-ar invata gramatica indo-europeana, iar Elena Udrea cum sa cheltuiasca inteligent miliarde pe investitii tot mai "trasnite", cum a recunoscut ca sunt cele promovate de chiar ministerul doamnei Cocos.

Seful de lucrari nu ar avea cum sa fie insa alticineva decat Ialomitianu, proaspat premiat de un grup de analisti indragostiti de taierile bugetare otova de pe la noi. Dorind probabil sa impuna austeritatea extrema ca model si in alte tari europene, probabil ca in curand ar trebui sa ne asteptam ca Guvernul Boc sa primeasca si premiul Oscar pentru prestatia tragi-comica interpretata fata de popor.

Circul ar fi inchis printr-o sesiune de "branconaj" - ministrul care i-ar educa pe francezi "sa nu mai face ei ceva" pe MCV-ul nostru.

Pe langa aceste mici "trucuri", i-am mai putea invata pe europeni ce este democratia intr-un singur act - cu

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut

News.ro acum 20 minute
Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În contextul avertizării meteorologice COD ROŞU emisă miercuri, 16 iulie 2025, pentru zona Paşcani şi localităţile înve

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum 37 minute
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

SuperLiga: Oţelul şi-a întărit defensiva cu Murria Soriano, crescut la Academia Villareal

HotNews acum 52 minute
Fundaşul central Vadik Murria Soriano, fotbalist cu dublă cetăţenie ruso-spaniolă, a ajuns la Galaţi şi a semnat până în vara anului 2027 cu SC Oţelul, potrivit News.ro. „Am fost primit cu căldură de noii mei colegi, acest lucru m-a impresionat. Îmi

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 3 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Dolj: Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a ameninţat un poliţist / Agentul fusese chemat deoarece bărbatul respectiv avea un conflict cu soţia sa

News.ro acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Dolj pentru 24 ore, după ce a provocat un scandal şi s-a certat cu soţia sa, iar apoi l-a ameninţat pe poliţistul chemat să calmeze situaţia. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie

CCR anunță când va dezbate sesizarea AUR privind primul pachet de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
Sesizarea depusă de AUR în legătură cu legea prin care a fost adoptat primul pachet de măsuri fiscale de către Guvernul Bolojan, și pe care partidul lui George Simion o numește „toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională”, va fi dezbătut

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 2 ore
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/36°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°