Imobilul şi-a recăpătat farmecul de altădată, graţie unei familii, care, pe cont propriu, l-a restaurat întocmai ca acum trei veacuri, când a fost construit de meşterii saşi
Casa, construită de saşi în secolul al XVIII-lea şi aflată pe lista patrimoniului mondial UNESCO, fiind cea mai veche casă din Ţara Bârsei, a fost readusă la viaţă de familia Onuţ, cu un deosebit efort atât în plan financiar, cât şi fizic.
Povestea restaurării imobilului cu numărul 13, de pe strada Pompierilor din Prejmer, a început în anul 2004, când familia de braşoveni a cumpărat casa, iniţial cu intenţia ca unul dintre părinţii lor să se mute acolo. „La momentul cumpărării, nu am ştiut că era obiect de patrimoniu şi am aflat acest lucru doar când am început să obţinem avizele pentru renovarea ei, fiindcă se afla într-un stadiu avansat de degradare. Când am aflat despre ce este vorba, am decis să facem o restaurare ca la carte, să arate din nou ca o casă săsească, exact aşa cum era la 1777, care este anul oficial construcţiei", ne-a explicat Stela Onuţ (57 de ani), care este de profesie artist plastic.
Fără sprijin de la stat
Deşi obiect de patrimoniu, statul nu a putut finanţa lucrările, din cauza lipsei fondurilor. Singurul sprijin acordat de Oficiul Naţional pentru Restaurarea Monumentelor Istorice a fost un credit cu dobândă mică, de 10.000 de euro.
Primul pas pe care l-a făcut Stela, a fost să se informeze pe Internet şi a trimis un mesaj Fundaţiei „Mihai Eminescu Trust", patronată de prinţul Charles. Astfel, a participat la un curs unde a aflat mai multe despre tehnicile de restaurare. Totodată, fundaţia prinţului Charles a contribuit la finanţarea lucrărilor pentru faţadă, cu o sumă modică, de 1.000 de euro, dar care a încurajat-o pe Stela Onuţ în demersul ei. „Suma pe care am cheltuit-o este destul de mare, poate de cinci ori cât a costat casa, dar nu mai