Din Calendarul Popular "Comoara Satelor", editat de Academia Română, aflăm despre un obicei, pe cât de străvechi pe atât de singular, ce are loc în ziua de 28 decembrie. Poartă numele de "Îngroparea Crăciunului", iar desfăşurarea ceremonială de rit funerar ne aminteşte de cea a Caloianului. În ambele cazuri, divinitatea moare şi renaşte, refăcând echilibrul lumii şi al vieţii, revigorând timpul şi fertilizând pământul.
Scenariul descris de etnologul Ion Ghinoiu şi consemnat la cetele de feciori de pe Valea Someşului debutează cu alegerea tânărului care îl va interpreta pe Crăciun mort şi a celui care se va masca în popă. Acesta din urmă trebuie să fie convingător, un bun orator şi să însoţească, aşa cum se cuvine, ultimul drum al bătrânului Crăciun. Ales dintre feciorii din ceată, Crăciunul este culcat pe o scară de lemn, având funcţia de targă funerară, acoperit pentru a nu fi recunoscut de participanţii la ceremonial şi purtat pe umeri de şase tineri. Cortegiul astfel pregătit se va îndrepta, ca şi în cazul Caloianului, spre o apă curgătoare. Pe drum lăutarii cântă "morţeşte", popa slujeşte la răspântii, iar oamenii din alai bocesc pe un text ritual, cântat pe melodia prohodului: "Măi, Crăciune, măi, bătrâne,/ Astăzi te-ngropăm pe tine./ Haideţi toţi, cu mic cu mare,/ Să ducem Crăciunu-n vale/ fii să-l băgăm în produc,/ Pe el să punem butuc./ O, Crăciune, o, bătrâne,/ Du-te de la noi cu bine;/ Meri pe apa sâmbetii/ fii-napoi nu mai veni,/ C-a veni altu’ Crăciun/ fii-a fi ca tine mai bun".
Ajunşi la râu, după o "slujbă" de dezlegare a păcatelor, Crăciunul mort este aruncat pe gheaţă. Momentul imediat următor constituie punctul culminant al ritualului: tânărul, întruchipându-l de data aceasta pe Crăciunul renăscut, "Crăciun cel Nou", se ridica în picioare în uralele întregii asistenţe. Urmează întoarcerea alaiului în sat, însoţit de muzică
