După ce Terma Serv şi-a restrâns activitatea la nivelul a numai câteva clădiri din Alexandria, cei mai mulţi dintre foştii beneficiari ai serviciilor acestei societăţi şi-au exprimat, pe bună dreptate, îngrijorarea cu privire la capacitatea lor de a plăti facturile la lumină.
Nu e nimic suprinzător în asta, în condiţiile în care cea mai mare parte a alexăndrenilor săraci, care n-au avut bani să-şi instaleze centrale termice de apartament se încălzesc cu aparate electrice, mari consumatoare de curent electric. De aceea, municipalitatea a decis să le ofere celor în cauză nişte ajutoare de încălzire, cuantificate la maxim 110 lei per beneficiar. În acest moment, la nivelul reşedinţei de judeţ, există 350 de beneficiari ai acestor ajutoare, care se oferă lunar. Acum, în intervalul dintre Crăciun şi Anul Nou, oamenii au demonstrat că au mai multă nevoie de bani ca oricând, aşa că au petrecut ore la rând în faţa Serviciului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Alexcandria, pentru a-şi încasa banii. În ciuda frigului şi a timpului pierdut, oamenii au declarat că circumstanţele îi obligă să facă astfel de gesturi. Şeful Serviciului de Asistenţă socială, Adriana Florea a declarat că nu există nici un termen-limită pentru încasarea acestor bani, deci aglomeraţia pe care oamenii au produs-o era, în fapt, inutilă, demonstrând, însă, că oamenii au o nevoie foarte mare de bani şi că sunt dispuşi să petreacă ore întregi în frig pentru mai puţin de 100 de lei.