Incredibila poveste a lui Mircea Vulcănescu este adusă la vedere într-o mărturisire târzie a dnei Măriuca Vulcănescu, fiica martirului. O poveste despre demnitate şi adevăratul sens al libertăţii. O poveste despre Oameni, tot mai rar şi mai greu de găsit. O poveste cu atât mai necesară astăzi, când ticăloşia şi răul prind proporţii de neimaginat. Un interviu de Iftimie Nesfântu.

„Oamenii au uitat adevăratul rost al sărbătorii Crăciunului…“ Cu aceste cuvinte îşi începuse scrisoarea un preot de ţară, ce făcea apostolat într-un crâng al comunei Scărişoara, în Apuseni – în graiul moţilor, satele se mai numesc şi crânguri. Era în decembrie, acum câţiva ani. La propunerea dlui dr. Mihail Mihailide, director general al săptămânalului „Viaţa medicală“, transcrisesem atunci, sub forma unui reportaj, peripeţiile unui medic fără de arginţi din Botoşani, dr. Constantin Tudorache. Îl intitulasem „Betle(h)em“. Este textul care mi-a adus cele mai multe „reacţii“ de la cititori. N-aş putea spune ce anume a provocat atunci acea avalanşă de mesaje, scrisori… Multe veneau de la necunoscuţi. Şi nu erau toţi cadre medicale. Ce se întâmplase? Cum acel număr apăruse înainte de Crăciun, mai mulţi medici de familie duseseră exemplarul, primit prin abonament, preotului din sat. Aşa a ajuns „Viaţa medicală“ şi la părintele Ciprian Dobra din Lereşti, care a citit enoriaşilor, în sărbătoarea Crăciunului, în predica de după liturghie, reportajul. Se făcuse dintr-o dată linişte, de se auzea cum sfârâie tămâia aprinsă în cădelniţă. Şi când a terminat (avea să-mi povestească mai târziu), şi-a ridicat privirile şi a văzut, pe chipurile celor adunaţi, lacrimi… Şi a rostit, acele cuvinte, aşezate la începutul paginii. Mi le-am reamintit abia acum. Cu acelaşi cuvinte, aproape o formulă magică, rostită în preajma unui alt Crăciun, îşi începuse mărturisirea, cutremurătoare, dna Măriuca Vulcăne