DÎn perioada comunismului, oricine lucra la Uzina Mecanică Cugir avea garanţia unui trai decent şi a unui viitor liniştit. Producţia maşinilor de cusut şi de spălat, adevărate vedete în urmă cu două decenii la uzina cugireană, a dispărut complet.

Acum, cei 2.000 de angajaţi care au mai rămas din cei 18.000 câţi lucrau în timpul comunismului, mai au în sarcina de serviciu doar producerea de arme şi muniţii, practic activitatea care mai ţine în viaţă oraşul ardelean. Tinerii care, înainte de anul 1989, abia aşteptau să termine şcoala profesională şi să se angajeze în fabrică îşi fac, acum, planuri cât mai departe de acest oraş.

Made in Cugir, în Spania

"În trecut, producţia era enormă la Cugir. Practic, nu aveai rival în foarte multe oraşe din ţară. Dacă venea un proiect de construcţie de avioane, cred că şi de-alea se făceau. Existau 18.000 de angajaţi în fabrica din oraş, meseriaşi foarte buni, se fabricau maşini-unelte care ajungeau până în SUA. Acest oraş era cunoscut în lume drept o putere economică foarte mare, cu un nivel de trai bun, iar la numărul de maşini pe cap de locuitori, Cugirul era primul pe ţară. Dacă mergeai la Marea Neagră, de exemplu, erai tratat de către hotelieri şi chelneri ca şi cum ai fi venit din Germania, doar pentru că eşti din Cugir. Eu eram un meseriaş mediu în fabrică, dar îmi plăcea să lucrez şi câştigam 7.000-8.000 de lei pe lună, în condiţiile în care directorul lua 10.000. În general, un salar mediu la Cugir era de 5.000 de lei pe lună", şi-a adus aminte Radu Gheorghe, un cugirean în vârstă de 60 de ani, dintre care 41 petrecuţi în fabrică.

Toate aceste lucruri au devenit amintiri frumoase, dar mai ales dureroase pentru vremurile pe care Cugirul le trăieşte acum. Revoluţia a însemnat începutul sfârşitului pentru oraş, iar mulţi dintre cei care trăiau frumos din banii câştigaţi în fabrică au ajuns să plece în