Adrian Porumboiu (foto) a mai anunţat de câteva ori că se retrage, dar nu a făcut-o. Se mai întâmplă o dată în această iarnă, noutatea fiind că, de data aceasta, patronul Vasluiului dezvăluie şi procedura.
"Vom modifica salariile jucătorilor pentru că plătim performanţa, iar aceasta nu există. Locul 7 nu înseamnă performanţă!", spune Porumboiu. Dincolo de această măsură, patronul vasluian s-a confesat apropiaţilor că, din retur, nu mai are de gând să finanţeze suplimentar echipa. Banii vor veni din drepturile TV şi din alte surse.
Cine are oferte, poate pleca!
Mai mult, fiecare fotbalist poate veni cu oferte de la alte cluburi, Porumboiu fiind dispus să le accepte. Totul pentru ca, în vară, actualul patron al Vasluiului să părăsească echipa. "Nu mă retrag din fotbal, dar mă retrag din Liga I! Aici nu eşti respectat!", a mai spus patronul moldovenilor. Astfel, în mod inedit, protagonişti ai scandalului de după Vaslui - Rapid (2-3), George Copos şi Adrian Porumboiu anunţă aproape simultan că vor să iasă din fotbalul românesc.
Eu respect competiţia şi rămân aproape de Vaslui până în vară. Competiţia nu m-a respectat pe mine, aşa că mă voi retrage la încheierea actualului campionat. Sunt decis!
Adrian Porumboiu, patron SC Vaslui
Adrian Porumboiu (foto) a mai anunţat de câteva ori că se retrage, dar nu a făcut-o. Se mai întâmplă o dată în această iarnă, noutatea fiind că, de data aceasta, patronul Vasluiului dezvăluie şi procedura.
"Vom modifica salariile jucătorilor pentru că plătim performanţa, iar aceasta nu există. Locul 7 nu înseamnă performanţă!", spune Porumboiu. Dincolo de această măsură, patronul vasluian s-a confesat apropiaţilor că, din retur, nu mai are de gând să finanţeze suplimentar echipa. Banii vor veni din drepturile TV şi din alte surse.
Cine are oferte, poate