Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revelion „popular“, în Piaţa Sfatului. Vedeţi aici cine va concerta

Publicat in Adevarul, miercuri 28 decembrie 2011 ·

Criza a dat peste cap planurile edililor în ceea ce priveşte organizarea Revelionului în stradă. Dacă în ultimii ani, braşovenii se obişnuiseră să vadă pe scena din Piaţa Sfatului artişti de renume, acum, în noaptea dintre ani, vor trebui să se mulţumească doar cu un concert de muzică populară.

„Banii alocaţi pentru astfel de evenimente au fost foarte puţini în acest an, aşa că am preferat să organizăm un spectacol de muzică populară la care să participe mai multe ansambluri locale", a precizat Cecilia Doiciu, şefa Direcţiei Relaţii Externe, Cultură şi Evenimente, din Primăria Braşov. Bugetul total alocat pentru acest eveniment a fost de doar 20.000 de lei, iar reprezentanţii Primăriei spun că vor cheltui mai puţin de atât.

Totuşi, focul de artificiide la miezul nopţii nu va lipsi. Concertul va începe în jurul orei 23.00, iar spectacolul se va încheia în jurul orei 1.00. Veta Biriş va fi invitatul special al spectacolului, iar în Piaţa Sfatului vor mai veni Orchestra Ţara Bârsei, ansamblul de dansuri Măgura Codlei şi soliştii Raluca Gociman, Georgiana Ceacaru, Marius Canganu. „În general, trupele de muzică pop au tarfie foarte mari, iar cele din Braşov încheiaseră contracte pentru alte evenimente. Am preferat să facem o economie la buget, decât să aducem pe scenă artişti de care nu a auzit nimeni", a mai explicat Ceilia Doiciu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Imagini cu atacatorul din New Orleans trăgând în poliţie înainte ca agenţii să îl împuşte mortal – VIDEO

HotNews acum 2 ore
Bărbatul care a ucis 14 persoane în atacul din noaptea de Anul Nou de la New Orleans a tras în poliţie din interiorul camionetei sale, ascuns sub airbag, înainte ca agenţii să îl împuşte mortal, arată imagini filmate cu camerele de corp ale poliţişt

România a intrat în Programul Visa Waiver. Precizări MAI

Ziua Constanta acum 5 ore
La 10 ianuarie 2025, secretarul pentru securitate internă al Statelor Unite ale Americii, Alejandro MAYORKAS, a anunțat includerea României în Programul Visa Waiver, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Washington. Apartenența României la Pr

Consulatul României la Los Angeles, evacuat din cauza incendiilor din zonă, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 4 ore
Ministerul condus de Emil Hurezeanu a transmis vineri, 10 ianuarie, că, din cauza evoluţiei imprevizibile a incendiilor, autorităţile americane au cerut evacuarea clădirii Consulatului General al României la Los Angeles.

Ursula von der Leyen a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei

HotNews acum 3 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt, clarificând pentru prima dată gravitatea bolii sale, scrie News.ro citând POLITICO. „P

UPDATE - Donald Trump, sentinţă de eliberare necondiţionată în dosarul Stormy Daniels. Preşedintele ales scapă de închisoare şi amendă, dar anunţă că va face apel

News.ro acum 7 ore
Judecătorul Juan Merchan, care judecă dosarul în care preşedintele ales al SUA a fost găsit vinovat pentru 34 de acuzaţii de fraudă fiscală în cazul cunoscut sub numele de „Stormy Daniels”, după numele unei vedete porno către care ar fi făcut plăţi

Gică Hagi a auzit că Gigi Becali insistă pentru Denis Alibec și a reacționat: „De asta depinde”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Gică Hagi (59 de ani) a reacționat cu privire la un posibil transfer al atacantului Denis Alibec (34) la FCSB. Aseară am avut puțin ghinion, Gustavo s-a accidentat puțin la gleznă.

Cutremur în România într-o zonă neobișnuită. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,4 s-a produs vineri după-amiază, 10 ianuarie, la ora locală 15:49, în zona seismică Vrancea, județul Prahova, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INC

SUA strică învestirea lui Nicolas Maduro anunțând o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea liderului venezuelean

Libertatea acum 5 ore
SUA au anunţat o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru informaţii care duc la arestarea liderului venezuelean Nicolás Maduro, care a depus jurământul vineri pentru un al treilea mandat de şase ani ca „președinte”, în urma unor alegeri marcat

UPDATE - Intervenţii ale echipajelor de deszăpezire în mai multe zone montane din ţară, unde ninge viscolit / Recomendările drumarilor - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Drumarii intervin cu echipaje de deszăpezire în mai multe zone din ţară unde, vineri seară, ninge viscolit. Şoferii sunt sfătuiţi să nu plece la drum cu autoturismele nepregătite corespunzător. UPDATE: Şi echipele de deszăpezire ale DRDP Cluj acţion

Elon Musk, tot mai urât în Germania. Peste 60 de universităţi au anunţat că se retrag de pe reţeaua socială X deținută de el

Ziare.com acum 3 ore
Mai mult de 60 de universități din Germania și Austria au declarat vineri, 10 ianuarie, că se retrag de pe rețeaua socială X, deținută de miliardarul american Elon Musk, din cauza preocupărilor legate de tendințele antidemocratice ale acestei platfo

Vremea

București
acum

sâm.

3°/5°
dum.

1°/5°
lun.

1°/4°
mar.

-1°/2°
Iasi
acum

sâm.

0°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-1°/1°
mar.

-3°/2°
Constanta
acum

sâm.

4°/6°
dum.

2°/5°
lun.

2°/4°
mar.

0°/3°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°