Cum tot ne-am jucat zilele acestea de-a Ceausescu si dictatura, imaginile din Coreea de Nord, de la inmormantarea lui Kim Jong Il, ar trebui sa fie ca un fel de dus rece de trezire. In decembrie 1989 nu eram foarte departe de ceea ce vedem acum pe ecrane si fara schimbarea radicala de acum 22 de ani sigur ca asa am fi fost si noi acum.
Greu de spus cat din disperarea nord-coreenilor este durere sincera si cat teatru. Probabil ca avem o combinatie intre ele. Unii isi rup hainele de pe ei ca sa fie vazuti, de frica sau din oportunism. Ma tem, insa, ca pentru multi durerea este sincera, efect al unei idiotizari in masa sau, daca vreti, al unui sindrom Stockholm la scara nationala.
Cei sinceri in disperarea lor mi se par cei mai inspaimantatori. Animalizati si spalati pe creier, oamenii acestia sunt in stare de orice. In mintea lor nu mai exista probabil nicio urma din ierarhia fireasca de valori, notiunile de bine si rau sunt inversate, amestecate, distorsionate. Si tocmai de aceea ei sunt un pericol la scara mondiala. Un fel de bomba cu ceas a planetei.
Cum Coreea de Nord este o tara complet inchisa, o uriasa inchisoare, din care nu numai ca nu iese nimeni, dar in care cu foarte mare greutate poate intra un strain, este foarte greu de estimat dimensiunea reala a spalarii pe creier. Altfel spus, daca intre indurerati prevaleaza idotizatii sau oportunistii. Este greu de spus daca departe de ochii regimului si de camerele de filmat, daca in casele lor, nord-coreeni sunt la fel de indurerati.
Cert este insa ca imaginile cutremuratoare de la Phenian ar trebui sa functioneze ca un "reminder" pentru toti cei care vorbesc cu mare lejeritate despre dictatura. Cei care i-au uitat chipul had ar trebui sa se uite cu mare atentie la aceste imagini. Siruri egale, chipuri egale, reactii egale si fulgi aproape egali. Totul prestabilit, t
