Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiect de combatere a violentei din scoli

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 28 decembrie 2011 ·

Tinerii din cadrul a patru licee din Iasi au fost implicati int-un proiect de combatere a violentei. Acesta a fost initiat de Parohia „Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfint" din Iasi si a avut ca tema „Tinerii spun nu violentei". Parohia a avut partenere patru licee din Iasi si Politia Municipiului Iasi, Inspectoratul Scolar Judetean Iasi si Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Iasi. Primul pas a fost crearea unor grupuri de cite 11 elevi de la fiecare din unitatile scolare Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir", Colegiul National „Mihai Eminescu", Colegiul Economic Administrativ si Colegiul National „Emil Racovita". Elevii acestora au participat la seminarii si au organizat un curs non-formal pe tema violentei. Acesta a constat in pregatirea a 50 de persoane care s-au implicat activ in stoparea violentei si a promovarii valorilor care vizeaza egalitatea de sanse, indepartarea urii rasiale, precum si a discriminarii si a accesului ingradit la informatie. Luna trecuta, activitatea principala a fost marsul impotriva violentei, care a avut ca slogan „Violenta nu-i placere, ea provoaca doar durere, haideti toti sa ne adunam, impotriva sa-i luptam!". Tinerii implicati in proiect au organizat mini-campanii impotriva violentei in scoala. Invitati au fost profesorii, psihologi si colegii lor. Activitatea de final a avut ca scop atragerea atentei in legatura cu problemele ce apar ca urmare a prezentei violentei in rindul tinerilor si a efectelor benefice ce apar ca urmare a stoparii ei. „Tinerii spun nu violentei" face parte din proiectul european „Tineret in actiune" si are ca tema crearea cadrului pentru implementarea dinamica si voluntara a tinerilor in prevenirea si combaterea violentei de orice fel. Tinerii din cadrul a patru licee din Iasi au fost implicati int-un proiect de combatere a violentei. Acesta a fost initiat de Parohia „Binecredinciosul Voievod

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum o ora
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Oferta lui Putin de încetare a focului este un ultimatum, reacţionează Zelenski

HotNews acum o ora
Oferta de încetare a focului formulată vineri mai devreme de preşedintele rus Vladimir Putin este un ultimatum, a reacţionat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, după ce liderul de la Kremlin a cerut retragerea trupelor Kievului din cele patru

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum 2 ore
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

Papa Francisc, primul suveran pontif care participă la summitul G7 din Italia. Care a fost mesajul său despre inteligenţa artificială

Mediafax acum 2 ore
Papa Francisc a ţinut vineri un discurs despre inteligenţa artificială în cadrul summitului G7 din Italia. Este primul suveran pontif care s-a adresat în cadrul unei întrevederi cu liderii Grupului.

Incendiu la un cuib de berze, în judeţul Alba - VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii intervin, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un cuib de berze în judeţul Alba. Potrivit ISU Alba, incidentul s-a produs în Galda de Jos. ”Detaşamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor sp

Borussia Dortmund are un noul antrenor principal

Mediafax acum 37 minute
BVB va anunţa în timp util ceilalţi membri ai staff-ului tehnic al lui Sahin, se mai spune în comunicat. Joi, Borussia Dortmund a anunţat că Edin Terzic va părăsi funcţia de antrenor principal cu efect imediat, după ce a cerut rezilierea contractulu

Doi muncitori au fost loviţi de tren în timp ce făceau lucrări de renovare în Gara de Nord din Timişoara. Polițiștii au deschis o anchetă

Ziare.com acum 3 ore
Doi muncitori care făceau lucrări de renovare în Gara de Nord din Timişoara, pe o scară cu nacelă, au fost loviţi vineri, 14 iunie, de un tren. Ei au fost transportaţi la spital. Poliţia a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi n

Turişti străini, îmbătaţi şi jefuiţi în baruri din Centrul Vechi al Capitalei / Mai mulți indivizi arestați. Precizările Poliţiei

HotNews acum o ora
Patru indivizi au fost arestaţi preventiv, iar alţi doi au fost plasaţi în arest la domiciliu, fiind acuzaţi că îmbătau turişti străini veniţi în localuri din Centrul Vechi al Capitalei, după care îi jefuiau sau le goleau conturile bancare. Centrul

Atenție la mesajele false transmise în numele ANAF. "Nu trebuie să daţi curs solicitărilor!"

Ziare.com acum 6 ore
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

Alertă cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de urgență pe Otopeni. În aeronavă ar fi fost și un scandal între pasageri. SRI intervine la fața locului

Ziare.com acum 5 ore
O alertă cu bombă a fost anunțată în legătură cu un avion care a decolat de la Chișinău. Aparatul a aterizat de urgență pe aeroportul Otopeni, iar SRI verifica aeronava și bagajele pasagerilor, potrivit antena3.ro. Sursa citată scrie că ar fi avut l

Vremea

București
acum

21°
vin.

18°/26°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

16°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/29°