Categoric, nu-mi place iarna. Şi mai ales nu-mi place în mohorâtul ăsta de oraş. Un gri-cenuşiu şi pe străzi, şi pe feţele oamenilor. Toate steluţele şi luminiţele, aprinse acum în preajma sărbătorilor, deşi frumos colorate, nu reuşesc să ascundă tristeţea, mizeria, sărăcia… Mă tot învârt de ceva vreme prin magazine şi târguri, în curând va veni Moşul cel mare, Crăciun, şi habar nu am ce să le cumpăr apropiaţilor mei. Hai, că nu spun acum că nu-mi plac nici sărbătorile de iarnă (deşi nu-mi plac), dar cadouri trebuie să ofer. Mă opresc în faţa uşii unei librării şi intru. Mă îndrept spre raionul cu cărţi. Nu ştiu ce vreau, dar nu contează, deocamdată. Vânzătoarea mă întreabă ce doresc – îmi vine să-i răspund că o altă viaţă! Surâd şi îi spun că mă uit, mai întâi. Cred că voia să facă şi ea conversaţie, am zărit în acel moment că nu mai erau decât vreo două persoane în încăpere. Mă uit cu atenţie la titluri, nu neapărat la autori, cu toate că îmi place cum mă priveşte Coelho, înconjurat de cărţile lui (citisem undeva c� Publicitate � Aleph a depăşit 130 de milioane de exemplare vândute), sau poate Herta Müller ar intra în dialog cu mine, ori cea de la care am învăţat Arta conversaţiei (aş învăţa cum se face Notă informativă bătută la maşină) şi o numesc pe Ileana Vulpescu. Mi-am pus în gând să găsesc pentru prietenele mele nişte cărţi cu semnificaţie, adică să le zic ceva… prin titlu. Mă uit şi la preţuri, le adun, le număr pe degete pe cele cărora ar trebui să le dau cadou… Da, se pare că aş depăşi bugetul alocat şi celor din familie. Ia să gândesc pozitiv! Că toată ziua aud în jurul meu sintagma respectivă. Ţin în mână o carte luată la întâmplare şi involuntar filele ei pornesc grăbite unele după altele, ca şi cum ideile nu ar vrea să se piardă din pagini şi îmi place mirosul acela de… carte. Îl mai ţin minte oamenii? Nu prea cred, computerele sau laptopuri