Adeseori suntem martorii unor evenimente ştiinţifice remarcabile fără să conştientizăm pe deplin consecinţele lor profunde asupra unor domenii. Mai mult, lucrând în acele domenii, avem tendinţa să minimalizăm sau chiar să ignorăm impactul descoperirilor, „apărând“ involuntar „linia tradiţionalistă“ a domeniului respectiv. Aceste aserţiuni sunt valabile şi pentru ceea ce s-a numit medicină moleculară şi, mai apoi, medicină genomică. Până în anul 1970, genele erau entităţi virtuale, inaccesibile analizei biochimice. La începutul deceniului opt se descoperă tehnici performante de analiză directă a ADN („Sfântul Graal“ al biologiei moleculare) şi a genelor. Ele au permis: identificarea, izolarea şi clonarea unor gene; descifrarea „mesajului“ genelor şi expresia lor în diferite celule „gazdă“, pentru a obţine proteinele codificate de gene. Aceste tehnici de manipulare genetică, reunite generic sub denumirea de ADN recombinant, reprezintă o veritabilă „inginerie genetică“. Genetica iese din cadrul său abstract şi începe o nouă eră, cea a geneticii moleculare. Ea produce o veritabilă revoluţie în biologie, deoarece deschide calea înţelegerii marilor enigme: originea vieţii, evoluţia, speciaţia, diferenţierea celulară şi morfogeneza, senescenţa, organizarea şi funcţionarea sistemului nervos şi imun, cancerul etc. După doar 20 de ani de la introducerea noilor tehnologii de studiu direct al genei, aceste descoperiri au generat consecinţe majore pentru teoria şi practica medicală, recompensate cu numeroase premii Nobel. Restructurându-şi elementele sale fundamentale, prin introducerea anatomiei şi fiziologiei genice, medicina anilor ’90 a devenit o medicină moleculară. Eforturile şi realizările cu cel mai mare impact s-au făcut în domeniul elucidării mecanismelor moleculare de producere a bolilor genetice, inclusiv a bolilor comune multifactoriale: cancerul, boala