Este această suferinţă reală sau asistăm la un trucaj de proporţii planetare? V-aţi pus probabil şi dumneavoastră această întrebare urmărind imaginile din Coreea de Nord, în care o întreagă naţiune pare adusă în pragul isteriei de dispariţia Marelui Lider. Pentru telespectatorul din lumea occidentală, aceste imagini sunt de neînţeles. Oamenii aceia care îşi smulg părul din cap, care se contorsionează spasmodic cu feţele şiroind de lacrimi, care pupă urma unde a călcat ultima oară Conducătorul Iubit sunt din altă lume. Nu este posibil ca un om normal să se comporte aşa, veţi fi gândit, încercând să găsiţi explicaţii în teribilul mecanism de propagandă nord-coreean, care lasă să iasă în afara ţării doar imaginile care trebuie.

Adevărul e că ce am văzut până acum la televizor este exclusiv "transmisiunea" televiziunii de stat nord-coreene. De la crainica cernită, care printre sughiţuri de plâns ne-a anunţat teribila veste, până la oamenii muncii care i-au mulţumit Tovarăşului că, înainte să-şi dea obştescul sfârşit, s-a îngrijit, ca un părinte atent, să bage peşte la Alimentara, toate relatările au trecut prin filtrul cenzurii de Partid. Reportaje independente din Coreea de Nord nu au existat, jurnaliştii nefiind lăsaţi să pătrundă în interiorul lagărului. Prin urmare, este greu să spui care este în realitate starea de spirit a poporului după moartea lui Kim Jong-il. Nu ştim dacă obsedanta întrebare "Cum a putut să ne lase?!" se află într-adevăr pe buzele tuturor, aşa cum încearcă regimul să transmită. Nu înţelegem dacă durerea populaţiei este sinceră sau dacă oamenii se comportă aşa cum ştiu că trebuie să se comporte.

O întreagă naţiune pare spălată pe creier iar lumea occidentală se uită la televizor ca la un freaky-show. Între "noi" şi "ei" se cască o uriaşă barieră culturală, iar singura reacţie a lumii libere e să se mire.

Dar "noi" suntem de ma