Statul nu are a proteja, încuraja, subvenţiona pe nimeni. Statul nu este Dumnezeu.
Oriunde poţi construi o casă. În mlaştină, pe nisip sau în munţi, strânse unele într-altele sau ascunse în mediu, de la cabane la zgârie-nori, clădirile oamenilor au trei categorii de elemente în comun: fundaţia, structura şi protecţia. La fel, orice economie, oriunde şi oricând, le are şi ea.
Fundaţia este moneda, unitatea de măsură pentru valoarea tuturor schimburilor din piaţă.
Sistemul fiscal destinat colectării resurselor pentru bunurile şi serviciile ce nu pot fi procurate prin piaţă constituie structura pe care se sprijină întreaga construcţie economică. Flexibilă sau rigidă, grea sau uşoară, ea asigură stabilitatea. Pentru a-i păstra rezistenţa, ar trebui să-i prezervi integritatea cât mai mult timp.
Protecţia, închiderile, sistemele de asigurare ale unui mediu echilibrat sunt constituite de păienjenişul complicat, cu infinite posibilităţi combinatorii ale relaţiilor economice. Deciziile privind configurarea celor trei elemente nu pot fi decât pragmatice. Casa are a fi funcţională pentru acţiunile oamenilor. Pentru a fi raţională mai trebuie să îndeplinească o condiţie: să folosească eficient resursele aflate la îndemână. Pentru orice comunitate, ele sunt de trei feluri: financiare, umane şi naturale. Mai întotdeauna, chiar dacă se declară radicale, schimbările sunt mult mai puţin dramatice decât par, limitate fiind de tradiţie, de acea normalitate diferită pentru fiecare civilizaţie în parte.
De 20 de ani rătăcim în căutarea modelului. Bântuiţi de o mioritică depresie, aşteptăm să ne lumineze cineva, să vină Mesia. Între timp îi imităm pe alţii. Cu mentalitatea de excluşi complexaţi, suferim de obsesia de a dovedi că suntem la fel. Vrem să fim europeni, deşi chiar suntem. De fapt n-ar trebui decât să ne construim propria casa, aşa cum ne pric
