Fostul şef al OPC Braşov, Ionel Spătaru, a fost condamnat, miercuri, la opt ani de închisoare cu executare. Decizia a fost luată de Tribunalul Bucureşti şi nu este definitivă.
Ionel Spătaru e acuzat de luare de mită. El susţine însă că banii primiţi ca şpagă aveau ca destinatar final Partidul Democrat Liberal. În timpul procesului, mai mulţi martori au susţinut că o parte din bani ajungeau în conturile PDL.
Apărătoarea lui Spătaru a declarat că nu se aştepta la această sentinţă şi este de părere că ritmul cu care s-a desfăşurat procesul este unul alert.
"Sincer nu mă aşteptam la sentinţa de azi, ne aşteptam să ni se admită cererile. Eu consider că am pierdut o luptă, nu războiul, dar mai avem două căi de atac", a declarat avocata lui Ionel Spătaru, Lorette Luca, la Antena 3.
"Nu mi s-a mai întâmplat până acum să trec printr-un proces atât de rapid. Ritmul acesta este alert, este o încălcare a unui proces echitabil", susţine avocata Luca.
De asemenea, instanţa l-a condamnat şi pe Alexandru Muşat la patru ani de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la luare de mită.
La termenul din 14 decembrie, Ionel Spătaru declara că este nevinovat şi că banii primiţi de la Laura Kungl nu reprezentau o mită pentru redeschiderea unei pieţe, ci erau o sponsorizare pentru PDL Braşov. Spătaru a negat că, în afara celor 59.500 de euro primiţi de la Laura Kungl, ar mai fi primit, personal, de la aceasta alţi 10.000 de euro.
Denunţătorul în acest caz, Claudia Laura Kungl, a declarat, la acelaşi termen, că în 11 august 2011 a mers la DNA Bucureşti pentru a formula un denunţ, spunându-le procurorilor că urma să îi dea 10.000 de euro lui Ionel Spătaru, care, în calitate de şef al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, a pretins această sumă pentru redeschiderea pieţei tatălui ei.