Anul acesta, premiul Nobel pentru Fiziologie/Medicină a fost împărţit între profesorii Bruce A. Beutler şi Jules A. Hoffmann, pentru descoperirile lor privind „activarea imunităţii înnăscute“, respectiv prof. dr. Ralph M. Steinman, pentru „descoperirea celulei dendritice şi a rolului său în imunitatea adaptativă“.

Dl prof. dr. Valeriu Rusu relatează pe larg despre temele premiate anul acesta, dar şi despre biografiile – demne de interes – ale câştigătorilor.

Luni, 3 octombrie a.c., începea – conform tradiţiei, cu medicina – săptămâna acordării premiilor Nobel pentru anul 2011. Lumea întreagă urmărea evenimentul, ceva mai optimistă decât acum, când mirosul de iasomie tunisian şi, în general, primăvara revoluţiilor arabe nu se ştie ce consecinţe va avea. La Stockholm se decerna cel de al doisprezecelea premiu pentru imunologie din istoria Nobelului, atestându-se astfel evoluţia extraordinară a acestui domeniu. În urmă cu câteva decenii, la Paris, un prieten medic din Columbia, apropiat prin patima comună pentru cărţi, mi-a adus într-o zi, cu o prezentare conformă temperamentului său latino-american, o carte de Jonas Salk (1914–1995) intitulată „Métaphores biologiques“. Autorul vaccinului antipoliomelitic, care a salvat îndeosebi copiii de la o boală necruţătoare, avea o minte strălucitoare, fiind considerat şi un mare biofilosof. În carte se afla şi un eseu asupra asemănărilor dintre sistemul imun şi sistemul nervos. Autorul contura o idee pe care ulterior am regăsit-o, în mai multe rânduri, în lucrări ştiinţifice: Organismul uman este înzestrat cu două mari sisteme biologice complexe, sistemul nervos şi sistemul imunitar, care îi asigură capacitatea de a rezista în lumea înconjurătoare atât de diversă. Între aceste sisteme există multe omologii şi relaţii funcţionale. Amândouă mai au multe necunoscute, deşi domină numeric pe lista premiilor Nobe