Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conservatorii argeșeni critică proiectul legii sănătății

Publicat in Arges Online, miercuri 28 decembrie 2011 ·

Am primit din partea PC Argeș un comunicat de presă referitor la proiectele de lege privind Codul Fiscal și sănătatea, pe care îl reproducem în continuare:

"Guvernul a prezentat în această săptămână două proiecte de lege care în mod normal ar fi trebuit să suscite dezbateri largi. În stilul caracteristic al actualei puteri, Executivul a evitat orice consultare, având grijă de clientela de partid şi de cifrele pe care trebuie să le raporteze către FMI. Este vorba de legea privind sistemul de sănătate şi de legea privind majorarea unor taxe. Ambele acte normative sunt nocive, cinice şi fără nicio grijă pentru populaţie.

Cum să nu fie cinică o lege care permite apariţia unei noi forme a Codului Fiscal, în care se pune accentul pe creşterea accizelor la motorină şi plata unor impozite majorate pentru firmele care nu reevaluează clădirile deţinute¬?

Ori, creşterea accizelor la combustibil duce la scumpiri în lanţ în anul care vine iar creşterea unor taxe va îngropa şi mai multe firme. Cum să ieşim din criză când singurele măsuri adoptate de acest Guvern sunt de creştere a taxelor şi de tăieri peste tăieri la capitolul venituri? Să ne mai mirăm că sute de agenţi economici fug în Bulgaria, acolo unde relaxarea fiscalităţii este motorul unei strategiii coerente de relansare economică şi de creştere a nivelului de trai?

Pe de altă parte, se pune la cale privatizarea sistemului de sănătate. Vom ajunge să plătim totul, iar cine nu are bani pur şi simplu va dispărea din sistem pe cale naturală, aşa cum îşi doresc guvernanţii. Iar banii vor ajunge la firmele pedeliştilor care deja şi-au pregătit infrastructura necesară trecerii la acest sistem!

Se apropie trecerea dintre ani, Revelionul, când toţi ar trebui să fim animaţi de speranţe, de gânduri bune şi de planuri de viitor. Din păcate, suntem apăsaţi de îngrijorarea că democraţia este în pericol, su

Articolul in Arges Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi: Îi înțeleg pe românii care au ieșit azi în stradă, dar soluția nu e acolo

HotNews acum o ora
Președinta USR, Elena Lasconi, a reacționat, vineri, pe pagina ei de Facebook, la protestul care are loc în fața Parlamentului. Primărița de la Câmpulung a declarat că îi înțelege pe protestatari și acuză Guvernul că „a dat foc la țară”. „Au aruncat

UPDATE - CCR: A fost înregistrată cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu / George Simion: Foarte mulţi oameni au venit să petiţioneze astăzi Curtea Constituţională/ Protest al susţinătorilor lui Călin Georgescu - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Curtea Constituţională anunţă că vineri a fost înregistrată ”cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu”, Anunţul vine în contextul în care luni Georgescu afimase că în 10 ianuarie avocaţii vor cere acestei instituţii să-şi revizuiască de u

Titluri Quality cumpara brandul Mediafax

Mediafax acum o ora
Tranzactia a fost agreata pe 8 ianuarie 2025. Mediafax, infiintata de Adrian Sarbu in 1991 ca prima agentie de stiri independenta de dupa Revolutie, este cel mai important si respectat furnizor de informatii pentru media si consumatorii finali. Medi

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum 4 ore
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

NATO nu susţine ţinta de 5% pentru cheltuieli de apărare propusă de Trump, dar ia în calcul o creştere

Mediafax acum o ora
Donald Trump, preşedintele ales al SUA, a cerut ca membrii NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare, o creştere semnificativă faţă de actuala ţintă de 2%. Totuşi, oficialii alianţei consideră că o astfel de măsură ar fi imposibilă din punct de vedere

Incendiu la subsolul Spitalului Municipal Călărași. A fost activat planul roșu de intervenție / Pacienții nu au fost evacuați

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri, într-o cameră administrativă aflată la subsolul Spitalului Municipal Călăraşi, informează IGSU. Nu s-au evacuat pacienții din spital, incendiul fiind localizat şi ulterior stins, precizează autoritățile. „Având în ved

Zi liberă în plus în minivacanța de 1 mai, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale 2025

Libertatea acum 3 ore
Guvernul a stabilit ca ziua de vineri, 2 mai, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, făcând astfel legătura între ziua liberă de joi, 1 mai, declarată sărbătoare legală, cu ocazia Zilei Muncii. Astfel, bugetarii vor avea o minivacan

Prima reacție a Ucrainei după ce Trump a spus că vrea o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului

HotNews acum 22 minute
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei a oferit vineri după-amiaza prima reacție oficială a Kievului față de declarațiile lui Donald Trump privind dorința acestuia de a se întâlni cu Vladimir Putin, partea ucraineană afirmând în

România intră în programul Visa Waiver. Evenimentul, celebrat vineri la București și Washington

HotNews acum 7 ore
Românii vor putea merge în Statele Unite în scop turistic sau de afaceri fără a mai fi necesară obținerea vizei. Intrarea României în programul Visa Waiver, începând cu acest an, va fi celebrată astăzi, 10 ianuarie, atât la Washington, cât şi la Buc

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum 5 ore
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

Vremea

București
acum

15°
vin.

6°/15°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/10°
sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/2°
Constanta
acum

16°
vin.

9°/16°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-1°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°