La sfârşitul anului 2011, penitenciarul severinean este asaltat de vizitatori. Zeci de persoane vor să-şi vadă rudele aflate în spatele gratiilor şi le aduc pachete voluminoase cu mâncare
Deţinuţii din penitenciarul Drobeta Turnu Severin sunt norocoşi. La sectorul de vizită, rudele se calcă în picioare ca să-i vadă şi să le aducă cele mai delicioase bucate.
Dacă într-o zi normală din an nu trec pragul sectorului de vizită prea multe persoane, la sfârşit de an se lucrează de dimineaţa până la ora 19.00, în fiecare zi.
Cele mai aglomerate zile sunt ultima din anul care trece şi prima din anul care vine. Pachetele voluminoase pentru persoanele private de libertate conţin fructe, şorici, îngheţată, carne, hârtie igienică, baxuri de apă şi suc.
Sunt însă şi persoane care se gândesc la faptul că deţinuţii sunt rupţi de realitate odată ajunşi în spatele gratiilor şi le-au adus cadou un televizor. Acesta este şi cazul Iuliei Cristoloveanu care a venit de la Braşov împreună cu rudele să-şi viziteze copilul aflat la închisoare.
„Televizorul este ceva bun, să se relaxeze să fie la curent cu totul. Mi-e dor de el, sunt mama lui şi acum de sărbători fără el este foarte greu, vin tocmai de la Braşov, nu l-am lăsat”, a mărturisit Iulia Cristoloveanu.
Deţinuţii au dreptul la un singur pachet lunar cu 10 kilograme de alimente, şapte kilograme de fructe, legume şi 20 de litri de suc sau apă minerală.
„În fiecare an, în perioada sărbătorilor creşte numărul vizitelor, în această perioadă numărul s-a dublat sau s-a triplat faţă de perioadele similiare din timpul anului”, a declarat Andrei Oţel, purtător de cuvânt la penitenciarul Drobeta Turnu Severin.
CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO
Toate pachetele sunt supuse unui control, în vederea depistării de bunuri şi obiecte interzise. De exemplu, deţinuţii nu au voie sa primeas