Mă plîngeam, în numărul despre Crăciun, că oamenii din jur şi-au cam pierdut celebrul spirit şi că se îndreaptă, mulţi dintre ei, pe diverse căi, în direcţia lui Scrooge. În utimele zile constat că şi eu, una, cam tot într-acolo mă îndrept.
Căutam, cu orice preţ, mai ales pentru că venea Crăciunul, bucurii excesive peste tot în jur. Senzaţii fabuloase, eventual extreme (în sens pozitiv), care să alunge apăsările cotidianului, sentimentul acut de cenuşiu prăfos sau mocirlos pe care-l am tot mai des.
Am încercat tot soiul de metode, care de care mai idilice, ce altădată „ţineau“ perfect. Un dintre ele e… baia de decoraţiuni de sezon, reprezentante de fală ale kitsch-ului dulce (cu accente religioase). Înainte, cînd se găseau puţine şi urîţele, le vînam cu un entuziasm nestăvilit, aveam răbdare pentru toate şi mă bucuram pentru fiecare mic glob roşu din carton. Stăteam şi ascultam, cu o expresie tîmpă pe chip, melodiile mult prea vesele ale tuturor moşilor cîntători de la tarabe, prea liberi în mişcări.
DE ACELASI AUTOR Listă de cadouri Mica doză de transcendent (Alte) filme de Crăciun Decembrie timpuriuAstăzi, magazinele de asemenea decoraţiuni s-au înmulţit vizibil şi s-au profesionalizat: au învăţat să aibă un oarecare stil, să-şi aranjeze podoabele asortat, pe categorii. Pe scurt, au trecut într-o altă etapă a kitsch-ului, superioară, consacrată să-i zicem.
Şi, cu toate astea (sau tocmai din toate aceste motive), au ajuns să nu-mi mai spună mai nimic. Pe cînd nu erau, militam pentru ele. Spuneam, în dulcele ton lamentativ şi expectativ românesc, vai, ce păcat că la noi nu sînt, dacă am avea mai multe… Era un scop mic şi posibil pentru care să „militezi“: spiritul Crăciunului la îndemîna oricui.
Acum, cînd toate acestea există – repet – mai organizat, cînd industria pe care teoreticienii consumului o blamează înfloreşte şi aici, parcă n