Usa se deschide larg si in ea stau gazdele. "Bine ati venit, Craciun fericit!" Urmeaza pupaturile, pe muche de obraz si cu buzele tuguiate. Fifi sta teapana, sa nu-i cada agrafele cu perle false, din par. Le-a purtat si la nunta, acum mai bine de un deceniu. Se gandeste la barbatu-sau, care invita musafirii in casa. “Ce falnic mire mai era!” Pe jos miauna pisica. A venit si ea sa intampine oaspetii de Craciun. E o pisica persana, tunsa nemteste. E Miti, odrasla unei familii de imigranti romani, fara copii.
Sotul s-a dat peste cap sa aduca pe masa tot ce trebuie de Sarbatori. Un Craciun cu arome romanesti, departe de casa. Arome de toba, de caltabosi, de jumari, carnati, salam de Sibiu. Branza de burduf si cascaval „ca de Dobrogea”. Icre rusesti, caci de la „rusu” a cumparat aperitivele. „De la nemti n-au nici un gust”, explica el doct. Si cum n-ar fi asa, caci a colindat tot orasul in cautare de gust ca la mama acasa?
La aperitiv merge-o tuica. Romaneasca n-are. Dar are una facuta acasa, de un coleg. Titus scoate dopul sticlei cu eticheta de mana si toarna in pahare. „Lasa-te mai greu”, striga Fifi, „ca toata ziua m-ai tinut pe sec, pana vin musafirii”. Titus stramba din nas si mai toarna un pic in paharul incapator al nevesti-sii. Se ciocnesc paharele, se ureaza de Sarbatori. Fifi da tuica pe gat si mai cere. Mai primeste un rand. „Dar sa fie ultimul”, suiera printre dinti barbatu-sau, deja agasat.
Lumea se aseaza la masa si isi pune in farfurii. Fifi sta teapana in coltul mesei. S-a asezat strategic acolo, inspre bucatarie. Ca sa aduca pe masa, a fost pretextul. Ca sa mai vada, din cand in cand, ce mai face sticla de tuica, e adevarul. Lumea savureaza aperitivele si sporovaie, intre doua inghitituri. O prinde logoreea si pe Fifi, care e la al treilea pahar, plin ochi. Fifi incepe sa fie elocventa, gesticuleaza larg. Paharul cu tuica
