Multe întâlniri, puține rezultate. Liderii Uniunii Europene au organizat nu mai puțin de 15 summituri de la începutul crizei grecești în 2010. Aceste întâlniri au rezultat în cinci planuri grandioase și mult mai multe propuneri provizorii.

Șapte guverne din cadrul zonei euro s-au prăbușit în urma crizei datoriilor suverane, printre care schimbarea lui Silvio Berlusconi, premierul Italiei și a lui Georgios Papandreu, primul ministru al Greciei, cu guverne de tehnocrați. Cu toate acestea, realizările lui 2011 sunt puține și mici, consideră revista financiară „Financial Times”.

Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară (EFSF) a fost concepută drept un fond de urgență în valoare totală de 1.000 de miliarde de euro. Dar capacitatea acestuia de a ajutora statele aflate în dificultate nu a fost folosită complet. Propunerile de emitere de obligațiuni comune europene (eurobonduri) rămân vagi și controversate. Restructurarea datoriei publice a Greciei rămâne dificil de înfăptuit. Procesul de construire a unei uniuni fiscale întâmpină o puternică opoziției politică. Băncile sunt obligate să se recapitalizeze cu o asemenea lipsă de tact încât împrumuturile au înghețat iar piețele sunt inundate de active. Doar Banca Centrală Europeană mai susține piețele de capital, injectând lichidități, ce-i drept, doar temporar.

Contagiunea continuă

Criza se extinde neabătută. De-a lungul lui 2011, costurile de împrumut ale Italiei au crescut de la sub 5% la peste 7% în 2011. Este drept că dobânzile au scăzut simțitor la licitația de miercuri, dar acestea erau pentru obligațiunile cu scadența în șase luni. Îndoielile asupra capacității Italiei de a se finanța pe termen lung persistă: Italia trebuie să-și finanțeze în 2012 o datorie scadentă de 400 de miliarde de euro.

Recesiunea pare inevitabilă. Economia zonei euro a crescut cu doar 0,2%