Premierul Emil Boc a suferit, prin moartea tatălui său, o pierdere care, în orice familie, e o dramă. Singura alinare a conştiinţei e că atât el, ca fiu, cât şi medicii au făcut tot ceea ce e omeneşte posibil spre a-l salva. Aşa cum primul-ministru, înainte de a pleca la Cluj, la catafalc, şi-a îndemnat colegii de Cabinet, la ultima şedinţă de Guvern: să aibă grijă de propriii părinţi, pentru că nu se ştie niciodată când şi ce se poate întâmpla. Pentru un Guvern, această grijă trebuie să se reverse asupra întregii populaţii, de la prunci, la vârstnici, şi mai ales asupra celor nevoiaşi. Pentru care accesul la o clinică de top sau la medicamente scumpe, ba chiar şi la un aşezământ de sănătate modest este un vis.

Printr-o stranie coincidenţă, şedinţa de Guvern de marţi seara a avut pe agendă, între alte teme care chiar nu ardeau (mărirea accizelor, abordarea subiectului taxelor locale, aruncat anapoda în piaţa publică de către Ialomiţianu, ori creşterea absolut nesemnificativă a redevenţelor pentru terenurile aurifere), noua Lege a Sănătăţii. O lege a cărei adoptare, prin orice mijloace, chiar prin angajarea răspunderii, o presează Cotroceniul, la rândul său sâcâit de FMI şi de alte cercuri de interese. O lege care reduce iarăşi răspunderea statului faţă de soarta propriilor cetăţeni şi va obstacula şi mai mult (inclusiv printr-un restrâns pachet de servicii gratuite) accesul majorităţii populaţiei la asistenţa sanitară. N-a ajuns că medicamentele s-au scumpit cumplit, că plaja de medicamente compensate s-a îngustat brutal şi cuprinde doar leacuri ieftine şi depăşite, că gratuitatea consultaţiilor şi analizelor obligatorii înseamnă coplată şi tarife.

Un proiect de lege absurd acum, într-o perioadă de criză, de maximă austeritate, dezavuat chiar şi de personalul medical ca fiind de-a dreptul criminal, vrea să privatizeze casele de sănătate, să transforme