De Crăciunul ăsta am avut prieteni în stradă, la minus zero grade. La Moscova, la Sankt Petersburg, chiar şi din Siberia, unde şi‑au lăsat oasele atâţia strămoşi de‑ai mei, o fostă studentă de-a mea mi-a trimis fotografii făcute cu celularul ei de la demonstraţia anti-Putin la care a luat parte când s-a dus să-şi viziteze bunicii.

Am schimbat mesaje de Crăciun cu Dan Perjovschi şi am descoperit că şi el are prieteni în Piaţa Roşie. Că nu sunt numai activiştii anticorupţie sau studenţii reveniţi din Occident acolo, ci şi artiştii, scriitorii, fizicienii; jucătorii de şah şi pensionarii ca Mihail Gorbaciov, care au făcut totul posibil. De Crăciunul ăsta mi-am imaginat că Rusia ar putea fi o democraţie, şi m-am gândit ce simt oamenii aceia din stradă, dacă se numără în fiecare zi să vadă câţi sunt, cum făceam noi în Piaţa Universităţii, şi fac după aceea raportul cu câţi nu sunt acolo, ci acasă, bând votcă şi mâncând cârnaţi. Pentru că, dacă la noi raportul ne-a fost întotdeauna nefavorabil, cu toate eforturile lui Haret, Iorga şi Gusti să îl mai dreagă puţin, ridicând poporul, la ruşi a fost totdeauna zdrobitor.

Imaginaţi-vă că împingi o uşă ca să o deschizi, şi e foarte greu, că dincolo de ea stau pe jos, cu spatele şi în deplină indiferenţă, douăzeci de milioane de oameni care, în principiu, ar beneficia toţi de oxigenul care ar intra pe uşa deschisă, dar în practică ar consuma energie şi oxigen din puţinul pe care îl au dacă s-ar ridica să se dea mai încolo (şi de asta nu o fac) - ca să facă posibilă deschiderea uşii. Imaginaţi-vă acum că în loc de douăzeci de milioane sunt două sute de milioane care nu se dau la o parte din uşă - şi o să înţelegeţi drama intelectualului rus, de la Tolstoi la Troţki şi de la Cehov la Gari Kasparov. Imaginaţi-vă numai cum ar fi dacă Rusia ar deveni o democraţie, şi această mână de oameni neobosiţi, hărţuiţi, eroici ar