ELCEN ameninţă cu întreruperea furnizării energiei termice către RADET din cauza datoriilor, astfel că primarul Sorin Oprescu cere Preşedinţiei, CSAT, premierului, Ministerului Economiei, precum şi Serviciului Român de Informaţii, să se implice de urgenţă în rezolvarea situaţiei.
"Având în vedere situaţia deosebit de gravă, fără precedent şi care se perpetuează de peste 15 ani în Serviciul Public de Alimentare cu Energie Termică din Municipiul Bucureşti, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, s-a adresat instituţiei prezidentiale, CSAT-ului, primului-ministru, Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, precum şi Serviciului Român de Informaţii, pentru a se implica, alături de autoritatea locală, cu maximă urgenţă, în rezolvarea acestei stări de fapt", se arată într-un comunicat al municipalităţii.
Potrivit documentului, situaţia este determinată de procedurile abuzive şi discreţionare ale ELCEN şi ale Autorităţii Naţionale de Reglementare a Energiei (ANRE).
Primaria Capitalei apreciază că printre măsurile viabile pentru rezolvarea acestei situaţii se numără reconsiderarea contractului cadru dintre ELCEN şi RADET, impus de ANRE, cât şi aprobarea memorandumului propus de Primăria Capitalei care cuprinde reglementarea relaţiilor contractuale între RADET şi ELCEN, inclusiv anularea penalităţilor.
O altă soluţie ar fi eventuala preluare de către municipalitate a unităţilor de producţie a energiei electrice şi termice, respectiv CET SUD, CET VEST, CET Progresul şi CET Grozăveşti. "Acest fapt ar duce la eficientizarea şi optimizarea sistemului energetic cu consecinţe pozitive imdiate pentru populaţie şi pentru bugetul Municipiului Bucureşti", se arată în comunicatul Primăriei Capitalei.
Primarul general a atras atenţia public, în repetate rânduri, asupra situaţiei create prin neplata penalităţilor "istorice".
"Deşi,